Primul care a luat cuvântul la acest subiect a fost fostul șef de stat, Vladimir Voronin. El și-a început alocuțiunea cu fredonarea unui fragment dintr-un cântec partiotic rusesc, înainte ca raportoarea proiectului, Olesea Stamate, să înceapă citirea documentului.
„Tatăl meu, eu nu am avut noroc să-l cunosc, a căzut apărând Kievul. Noi acuma ridicăm mâna asupra celui mai scump simbol - lenta victoriei. Cum nu s-ar vorbi despre asta, în fiecare familie au fost care au luptat. Mie mi-i rușine de ceea ce se întâmplă. Eu nici nu știu cum să mă comport, prin toate câte am trecut eu, prin foamete, și apoi mandatele acestea de președinte mă țin pe mine așa, să nu fiu dezlănțuit și să mă comport cum trebuie, dar eu sunt împotrivă. Mie mi-i rușine. Klianusi vam chestiu (n.red. în română - Jur cu onoarea).
În replică, deputatul PAS Radu Marian a spus că lui îi este rușine că aceste simboluri au ajuns pe tancuri și pe semnele armatei ruse luptă pe împotriva Ucrainei.
„Noi nu putem tolera ca simbolurile unui război să fie prezente în Republica Moldova”.
Deputata Olesea Stamate, raportoarea proiectului legislativ, a explicat că inițiativa propusă nu interzice utilizarea acestei panglici atunci când ea este parte a medaliilor. „Cei care au primit-o în semn de recunoștință pentru că au luptat în război, au apărat acest popor, și-au apărat patria, o vor putea purta in continuare”, a spus aceasta, după care a continuat citirea raportului comisiei.
Deputatul Adrian Baluțel a declarat că după al Doilea Război mondial, cel mai prețios lucru care trebuie sărbătorit este pacea, care a domnit pe continentul european.
„Astăzi nu mai avem această pace în Europa. Avem un Război în Ucraina, pe vitrina căruia stau însemne de război, inclusiv această panglică, Z-uri și V-uri”, a completat el.
Amintim că, în contextul războiului generat de Rusia în Ucraina, deputații Parlamentului Republicii Moldova au adoptat în ședința plenară din 7 aprilie, un amendament la Codul Contravențional prin care interzic pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor care propagă războiul, printre acestea „Z”, „V” sau panglica Sfântul Gheorghe. Astfel, persoanele fizice care se vor abate de la această lege, riscă o amendă de până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității până la 60 de ore, iar persoanele fizice - o amendă de până la 18.000 de lei.
Inițiativa a fost atacată la Curtea Constituțională. Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac au depus o sesizare la Înalta Curte prin care au cerut controlul constituționalității amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022.
