LIVE/ Ceremonia oficială de deschidere a evenimentului „Zilele Diasporei, ediția 2022”. Maia Sandu, mesaj către diaspora: „Avem nevoie de ajutorul vostru, de talentul, viziunea și experiența voastră. Avem nevoie de oameni profesioniști în toate domeniile”

19 august 2022, 13:47 Societate 97
Maia Sandu.  Sursa: Captură de ecran

Tradițional în a treia săptămână a lunii august la Chișinău se desfășoară Zilele Diasporei. În aceste momente are loc deschiderea oficială a evenimentului.

„Evenimentul care începe astăzi va pune în discuție mai multe subiecte care îi preocupă pe moldovenii plecați de-acasă. În toată această perioadă, am restabilit și consolidat bunele relații cu țările vecine și cu partenerii de dezvoltare ai țării - și am ancorat ferm Republica Moldova pe o calea integrării europene. Pe 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană - statut care ne plasează pe o traiectorie clară de dezvoltare europeană, care va schimba în bine viața tuturor cetățenilor noștri.

Vreau să le mulțumesc reprezentanților din diasporă care ne-au ajutat să completăm chestionarul pe care a trebuit să-l transmitem Uniunii Europene, dar și celor care au organizat manifestații de sprijin pentru obținerea statutului de țară candidată în diferite orașe europene.

(...) Din luna august a anului trecut, am semnat mai multe acorduri bilaterale ce apără interesele cetățenilor noștri stabiliți peste hotare. Acordurile în domeniul securității sociale, semnate cu Grecia și Spania, permit moldovenilor stabiliți în aceste state să primească pensie în ambele state, în funcție de stagiul de contribuție. Avem un nou acord de recunoaștere a diplomelor de studii cu Italia. Cu Lituania și Germania am semnat acorduri privind facilitarea obținerii permisului de conducere, care simplifică reperfectarea permisului după sistemul din țările respective. Acordul privind evitarea dublei impuneri, semnat cu Franța, va facilita investițiile franceze și schimburile economice dintre țările noastre”, a declarat Maia Sandu.

Un alt subiect important pentru moldovenii stabiliți peste hotare este reducerea costului taxelor consulare pentru mai multe tipuri de servicii. Noile tarife, care vor fi aplicate din 1 ianuarie 2023, vor fi mai mici cu aproximativ 60% per serviciu consular. Pentru eliberarea pașapoartelor pentru minori nu se va percepe nicio taxă consulară, a amintit șefa statului.

„Ne-am propus să simplificăm interacțiunea cu statul prin intermediul digitalizării și colegii de la Guvern vă vor vorbi în detaliu despre acest lucru. Semnătura electronică poate deja să fie solicitată în toate oficiile consulare. Costul acestui serviciu pentru cetățenii din diasporă este identic cu cel pentru moldovenii de acasă”, a spus Maia Sandu,

Totodată, a fost amintit că la sfârșitul lunii iulie a fost lansat serviciul MDelivery - un serviciu de livrare a documentelor, care funcționează inclusiv și peste hotarele țării. Acum, cetățenii care dețin semnătura electronică pot solicita acte de la Agenția Servicii Publice, care vor fi livrate acolo unde sunteți, peste hotare.

„Foarte mulți moldoveni se află astăzi peste hotarele Republicii Moldova. Unii au plecat cu speranțe și visuri de urmat, alții - din disperare. Unii au decis deja să se stabilească cu traiul permanent în țara care le-a devenit a doua casă, dar știu că mulți își doresc să revină cu traiul în Republica Moldova. Indiferent de motivele care v-au făcut să plecați sau de statutul temporar sau permanent al șederii voastre în afara țării, vom stabili, menține și consolida o relație cu fiecare dintre voi.

Bogăția principală a Moldovei sunt oamenii ei, oriunde s-ar afla. Suntem datori să avem grijă de această resursă și să o valorificăm pe deplin. De aceea, dragi cetățeni din diaspora, vrem să știți: sunteți oricând bineveniți acasă. Republica Moldova se schimbă. Cetățenii au ales calea dezvoltării după model european. În fiecare zi adoptăm legi noi, creăm noi oportunități de educație și de dezvoltare pentru tineri, încurajăm deschiderea unor afaceri noi, care aduc mai multă speranță în țara noastră. Lucrăm la îmbunătățirea calității serviciilor publice, reabilităm infrastructura, încurajăm cercetarea și dezvoltarea. Programul “Satul European” va finanța, anual, sute de proiecte de dezvoltare locală în comunități, care vor crea locuri de muncă și vor da viață satelor noastre. Apropierea de Uniunea Europeană ne aduce noi oportunități de creștere, pe care abia urmează să le valorificăm.

Mai avem nevoie de timp și de resurse pentru a curăța definitiv țara noastră de influențe oligarhice și pentru a consolida democrația în Moldova. Lucrurile mari nu se fac peste noapte, dar muncim zi de zi, onest și cu convingere, pentru dezvoltarea țării. Și în acest efort, avem nevoie de ajutorul vostru, de talentul, viziunea și experiența voastră. Avem nevoie de oameni profesioniști în toate domeniile. De medici, de profesori, de ingineri; de oameni muncitori, onești și creativi.

Avem nevoie de profesioniști în structurile de stat, de antreprenori care nu se tem să încerce noi afaceri, aici, acasă, de oameni muncitori gata să lucreze pământul, să pună umărul și să schimbe în bine viața în satul sau orașul de baștină.

Avem deja exemple frumoase: sute de oameni reveniți din diaspora lucrează acum în instituțiile publice, în ministere și în Cancelaria de stat, în sectorul privat. Și în echipa de la Președinție am oameni reveniți de peste hotare.

Noua șefă a Procuraturii Anticorupție, o instituție în care ne punem mari speranțe pentru oprirea corupției în țara noastră, a ales să revină recent în Moldova după o carieră frumoasă de procuror în Statele Unite. Deci se poate. Preluând bunele practici acumulate în țările unde v-ați stabilit, utilizând cunoștințele și contactele voastre, putem să schimbăm lucrurile în bine în Republica Moldova, împreună. Haideți să o facem pentru cei apropiați, pentru rudele, copiii și nepoții voștri, care vor avea astfel șansa să crească într-o țară în care vrei să trăiești.

Noi vă așteptăm acasă nu doar în vacanțe. Vă așteptăm să reveniți cu experiențele pe care le-ați trăit, cu exemplele pe care le-ați văzut și cu studiile pe care le-ați făcut. Vă așteptăm să reveniți ca să fiți alături de cei dragi”, a declarat Maia Sandu.



Ceremonia oficială a început la ora 13.30 cu discursul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Iar în cadrul intervențiilor tematice, vor participa Nicu Popescu, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Iurie Țurcanu, Viceprim-ministrul pentru Digitalizare, precum și Angelica Caraman, Președinta Comisiei Electorale Centrale. Va urma o sesiune de întrebări-răspunsuri Diaspora – Ambasadori ai Republicii Moldova peste hotare. Ulterior, partenerii de dezvoltare vor veni cu un cuvânt de salut, potrivit Biroului Relații cu Diaspora.

Pe parcursul celor două zile, membrii diasporei care vor participa la Zilele Diasporei, vor avea parte de un dialog deschis cu reprezentanții autorităților, în același timp, vor avea posibilitatea să participe în cadrul a două ateliere privind promovarea produsului turistic al Republicii Moldova și sesiune de networking între asociațiile diasporei și cele de băștinași, precum și vor asculta povești reale „pe prispa casei” din experiența diasporei și migranților reîntorși.

Totodată, în incinta Palatului Republicii vor fi amenajate o expoziție de fotografie, expoziții tematice ale asociațiilor din diasporă și ale asociațiilor de băștinași, dar și stand-uri ale instituțiilor publice.

Evenimentul dedicat Zilelor Diasporei se va încheia cu o ceremonie festivă, în cadrul căreia vor evolua oameni talentați din diaspora.

Necesitatea organizării Zilelor Diasporei în Republica Moldova vine din dorința de a realiza un mecanism de stabilire a relațiilor de dezvoltare și de colaborare cu compatrioții din străinătate, de consolidare a reprezentanților diasporei și structurilor lor obștești, promovarea intereselor naționale, asigurarea dialogului între conaționalii de peste hotare şi autoritățile de stat, dezvoltarea și promovarea dialogului cultural artistic tradițional.


Diana
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media