Consumatorii de gaze naturale care doresc să renunțe la compensarea prețului gazelor prevăzute în baza Legii nr. 192 din 25 noiembrie 2021 „Cu privire la compensarea diferenței de preț pentru consumul de gaze naturale/energie termicе în perioada rece a anului” trebuie să completeze și să expedieze formularul, selectând opțiunea „TRIMITE”.
La formular se atașează cererea completată și semnată electronic sau scan-copia cererii completată și semnată manual, care poate fi descărcată de aici, precum și buletinul de identitate scanat.
Cererea semnată este înregistrată de SA „Moldovagaz” și începând cu luna viitoare factura pentru gazele naturale se va emite fără compensare.
Pentru a expedia cererea, accesați acest link.
Anterior, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat că unii moldoveni vor să renunțe la compensațiile oferite de Guvern la facturile pentru gaz. Oficialul a menționat că au existat astfel de solicitări, iar MoldovaGaz urma să lucreze la un modul care să permită acest lucru.
Prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute, că începând cu luna ianuarie compensațiile pentru agentul termic vor crește de la 450 lei la 800 lei pe lună. De asemenea, Guvernul a anunțat că a simplificat accesul la ajutorul pe perioada rece a anului, pentru familiile nevoiașe.
Începând de joi, 20 ianuarie, Republica Moldova a intrat în stare de urgență în sectorul energetic pentru un termen de 60 de zile.
