Decizia a fost pronunțată la sfârșitului lunii decembrie.
„Instanța apreciază că faptele imputate inculpatului Dorin Damir nu întrunesc elementele infrcațiunii prevăzută de art. 189 alin.(1) Cod penal - șantajul, adică cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţă persoana şi rudele acesteia, precum și a infrcațiunii prevăzută de art. art. 303 alin.(2) Cod penal- amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, adică amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală, cu scopul de a împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale nr.*****, motive pentru care instanța va achita inculpatul pe ambele capete de învinuire”, se arată în decizie.
Astfel, Damir Dorin a fost achitat cu privire la săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 al.(1) Cod penal, și de art. 303 al.(2) Cod penal, pe motiv că faptele inculpatului nu întrunește elementele infrcațiunii.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunța la 24 noiembrie 2021, trimiterea în judecată dosarul de învinuire al președintelui asociației FEA, Dorin Damir, în comiterea infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, în privința conducătorului unei agenții imobiliare.
