Potrivit ei, judecătorii i-au aplicat un mandat de arestare pe un termen de 20 de zile, în Penitenciarul 13.
Împotriva companiei Bismobil Kitchen și a directorului acestuia Mihail Șaran sunt înregistrate 15 plângeri din partea clienților care au încheiat contracte de realizare a bucătăriilor la comandă.
Sursa mai menționează că joia trecută, sediul de la Chișinău al Bismobil Kitchen și-au închis ușile, iar niciun reprezentant al firmei nu a mai fost de găsit.
Amintim că, la începutul lunii, sute de oameni au rămas fără mii de euro și fără bucătării, după ce magazinele Bismobil Kitchen din toată România au fost închise. În medie, oamenii au plătit aproximativ 6000 de euro, reprezentând un avans de 70% pentru bucătării pe care nu le-au mai primit.
Disperați că nu își primesc nici banii, nici bucătăriile, oamenii au început să facă plângeri de mai bine de o lună la Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC) și Poliție, dar polițiștii și inspectorii OPC se mișcă cu încetinitorul, în ritm de melc, și nu par impresionați de sutele de păgubiți. Așa că între timp, firma a închis toate magazinele din țară, iar reprezentanții ei sunt de negăsit.
