VIDEO/ Drăgălin: În Moldova a existat atâta corupție, încât nici toți procurorii și toți judecătorii din țară nu ar putea investiga toate aceste cauze. Nici locuri în închisori nu ar ajunge

19 august 2022, 13:38 Justiție 5017
Veronica Drăgălin, la conferință de presă. 19 august 2022.  Sursa: Replica Media

Noua șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, este de părere că în Republica Moldova niciodată nu s-a dus o luptă veritabilă cu corupția, cu atragerea vinovaților la răspundere penală. Procurora a menționat, în discursul său de la prima conferință de presă pe care a avut-o la început de mandat, că în țară a existat atâta corupție, încât acum nu este posibil să fie investigate și duse la bun sfârșit toate cauzele penale din acest domeniu, indicând la resursele umane sărace ale Procuraturii.

„În opinia mea, în Republica Moldova niciodată nu s-a dus o luptă veritabilă pentru eradicarea corupției, prin atragerea la răspundere penală. În Moldova a existat atâta corupție, încât vă spun, absolut sincer, nu este posibil să fie investigate și duse la condamnare toate aceste cauze. Nici măcar, dacă absolut toți procurorii și toți judecătorii din țară s-ar ocupa numai de asta. Nici locuri în închisori nu ar ajunge”, a declarat procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție.

Drăgălin susține că problema constă în numărul foarte mare de dosare la un număr foarte mic de procurori și ofițeri.

„Noi, în intituția Procuraturii Anticorupție avem 9 acuzatori de stat, care au responsabilitatea de a reprezenta Procuratura în toate cauzele de corupție în întreaga țară. La moment avem aproximativ 400 de cauze pe rol, în judecată. Deci, 9 procurori și 400 de cauze penale. Eu am vorbit săptămânile astea cu fiecare dintre ei. Nouă procurori lucrează în trei birouri, patru într-o sală, trei în în alta și doi în alta. Ei nouă se bazează pe doi consultanți care îi ajută zi de zi.”, a spus ea.

În acest sens, noua șefă a PA a spus că la volumul de muncă cu care au de-a face procurorii anticorupție existenți, nu au cum să rezolve toate dosarele.

„Avem dosare în care o persoană a plătit o mită de 20 de euro pentru un certificat fals de COVID, dar avem și cauze penale penale de rezonanță, cu probe. Chiar dacă este multă informație și sunt investigații jurnalistice, un dosar făcut corect necesită timp și muncă până a fi transmis în judecată. Anume de aceea trebuie să ne concentrăm pe corupția mare și cazurile de rezonanță, inclusiv cele mari din trecut, dar, totodată, și schemele care există până în ziua de astăzi.

La volumul de muncă și de sesizări care există, consider ca trebuie să fim realiști, că nu putem rezolva toate dosarele, când resursele pot fi folosite în altă parte”, a declarat Drăgălin.

În acest context, șefa PA a ținut să adauge că scopul actual nu este de a băga cât mai multă lume la închisoare, ci de a descuraja corupția și de a opri impunitatea pentru acte de corupție.

Veronica Drăgălin și-a început mandatul și a fost prezentată colaboratorilor instituției de către procurorul general interimar, Dumitru Robu, la 1 august 2022. Ea a fost numită în funcție pentru un mandat de 5 ani.

Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media