România contribuie la fondurile NATO cu 1,4 milioane de dolari pentru apărarea R. Moldova, Ucrainei, Georgiei și Iordaniei

16 octombrie 2022, 11:20 România 91
Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu.  Sursa: captură video/privesc.eu

Ministerul Afacerilor Externe român anunță acordarea unor contribuții voluntare ale României la fondurile NATO, în valoare de 1,4 milioane de dolari. Fondurile sunt dedicate întăririi rezilienței și capacității de apărare ale Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și Regatului Hașemit al Iordaniei, transmite Digi24.ro.

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a transmis către secretarul general NATO și omologii săi din statele menționate scrisori în care a informat despre decizia luată prin Hotărârea de Guvern 1175, care a stabilit redirecționarea unor fonduri alocate anterior pentru programul NATO de sprijin pentru armata națională afgană, rămase neutilizate.

„Astfel, România va contribui la consolidarea rezilienței și capacității de apărare ale Ucrainei, care se confruntă cu agresiunea ilegală, neprovocată și nejustificată a Federației Ruse, prin acordarea a până la 400.000 dolari pentru Fondul voluntar privind Pachetul de Asistență Cuprinzătoare pentru Ucraina (NATO-Ukraine Comprehensive Assistance Package Trust Fund), ale Republicii Moldova, prin contribuția de până la 600.000 dolari pentru Fondul voluntar de consolidare a capacității de apărare a Republicii Moldova (Moldova Defense Capacity Building Trust Fund), precum și ale Georgiei, prin finanțarea cu până la 300.000 dolari a Fondului voluntar de consolidare a capacității de apărare a Georgiei (Georgia - Defense Capacity Building Trust Fund), țări dintre cele mai afectate de efectele invaziei ruse în Ucraina.

Contribuția voluntară la Fondul voluntar de consolidare a capacității de apărare a Regatului Hașemit al Iordaniei (Jordan - Defense Capacity Building Trust Fund) va fi de până la 100.000 dolari”, potrivit lui Aurescu.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media