VIDEO/ Ofițerii INI și procurorii PCCOCS au deconspirat o schemă de contrabandă cu peste 30 vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane lei

29 noiembrie 2022, 09:48 Societate 117
Poză simbol.  Sursa: Poliția Republicii Moldova

Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratul Național de Investigații, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au deconspirat o schemă de contrabandă cu peste 30 de vehicule motorizate și alte produse auto, de circa 11 milioane lei.

Oamenii legii au stabilit că mijloacele de transport vizate erau sustrase din statele Uniunii Europene, pentru ca mai apoi să le fie modificate elementele de identificare ale caroseriei.

Ulterior erau introduse în Republica Moldova prin contrabandă, iar după devamare și înmatriculare, erau puse în vânzare clienților din țară.

După un număr de peste 40 de percheziții în Chișinău, au fost depistate și ridicate un automobil, 33 vehicule motorizate de diverse tipuri (ATV și SSV) și piese auto/moto, în valoare totală de aproximativ 11 milioane lei.

În acest stadiu al investigațiilor, procurorii PCCOCS le-au atribuit statut de bănuit pentru șase persoane, care actualmente se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Investigațiile continuă, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.

În context,Poliția recomandă cetățenilor să dea dovadă de prudență și diligență maximă la procurarea unităților de transport.

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media