Dosarul penal în care Stoianoglo este învinuit de îmogățire ilicită: Procurorul general suspendat i-ar fi procurat fiicei sale un apartament, în 2015, pe care nu l-a declarat

15 septembrie 2022, 12:25 Justiție 271
Alexandr Stoianoglo, arest.  Sursa: Replica Media

Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), Victor Furtună, a pornit un nou dosar penal pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. Informația a fost confirmată pentru Replica Media de procurora de la Procuratura Generală Mariana Cherpec, responsabilă pentru comunicarea cu reprezentanții mass-media.

Acuzatorul de stat suspendat este bănuit că, în 2015, a cumpărat un apartament cu suprafaţa de 135 de metri pătrați, alături de apartamentul în care locuieşte, pe care l-a înregistrat pe numele fiicei sale mai mari, Cristina, iar acesta nu a declarat niciodată imobilul, scrie Anticorupție.

„Confirmăm că de către procurorul desemnat de CSP, Victor Furtună, a fost pornită o cauză penală în privința Procurorului General suspendat, conform bănuielii rezonabile de săvârșire a infracțiunii de îmbogățire ilicită. Urmărirea penală este în curs de desfășurare și pentru a nu admite periclitarea ei mai multe detalii la acest moment nu pot fi oferite”, a declarat Mariana Cherpec pentru Replica Media.

„În 2015, Cristina Stoianoglo era studentă şi avea 19 ani, astfel nu a avut mijloace proprii ca să-şi procure locuinţa, al cărei preţ de piaţă este de peste un milion de lei. În anul când a fost procurat apartamentul, Alexandr Stoianoglo era deputat în Parlament, iar veniturile declarate erau insuficiente pentru procurarea imobilului. În schimb, Stoianoglo a declarat o încăpere necomercială cu suprafaţa de 60 de metri pătraţi din blocul în care locuieşte, cumpărată în 2016 cu 844.000 lei. În încăperea respectivă, soţia procurorului, Ţvetana Curdova, a deschis un salon de înfrumuţesare. Portalul Anticorupţie.md a publicat o anchetă în care a demonstrat că soţia lui Stoianoglo a camuflat afacerea”, scrie Anticorupție.

Portalul de investigații mai scrie că în primăvara anului 2021, Cristina Stoianoglo s-a căsătorit, iar nunta a avut loc la o vinărie din raionul Ştefan Vodă. Cheltuielile de la nunta fiicei se pare că nu l-au prea afectat pe Alexandr Stoianoglo, deoarece, potrivit publicației, procurorul general suspendat şi-a procurat un automobil Hyiundai Tucson, fabricat în acelaşi an, pentru care a plătit 585.000 lei. În acelaşi an, peocurorul general a vândut, cu 380.000 de lei, un alt automobil Hyundai Tucson, fabricat în 2017.

În prezent, Alexandr Stoianoglo se află sub control judiciar. Ultima oară, măsura preventivă i-a fost prelungită cu 60 de zile la 25 august de către magistrații de la Judecătoria Chișinău sediul Ciocana.

Stoianoglo a fost suspendat din funcție la 5 octombrie 2021, când Consiliul Superior al Procurorilor a admis, după mai multe ore de dezbateri, pornirea urmăririi penale pe numele acestuia.

Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore, în urma unor percheziții efectuate la biroul său de la PG și la domiciliu, iar la 8 octombrie acesta a fost plasat pentru 30 de zile în arest la domiciliu prin decizia primei instanțe. Ulterior, procurorul Furtună a contestat la Apel decizia magistraților, cerând arest în penitenciar, însă solicitarea i-a fost respinsă.

Potrivit procurorului de caz, Victor Furtună, în dosarul de învinuire în care este vizat Alexandr Stoianoglo „sunt cinci capete de acuzare care sunt „extrem de grave” și prevăd pedeapsă cu închisoarea”.

Totodată, procurorul desemnat de CSP pe cazul lui Alexandr Stoianoglo, Victor Furtună, a informat la 9 noiembrie 2021, despre terminarea urmăririi penale pe un capăt de acuzare ce îl privește pe procurorul general suspendat, căruia îi este imputată comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (3) lit.b) Cod penal - depășirea atribuțiilor de serviciu.

Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo îi este incriminat că la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei și a prejudiciat bugetul Procuraturii.

În tot acest timp Stoianoglo a respins categoric cele incriminate.

Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Alina
publicat de:
Alina Baran
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media