,,ÎNTÂLNIRILE TVR MOLDOVA” cu jurnalista Iuliana Tudor. Serată culturală organizată de TVR MOLDOVA

9 septembrie 2022, 17:41 Descoperă 169
Iuliana Tudor.  Sursa: TVR Moldova

Șirul seratelor culturale „Întâlnirile TVR MOLDOVA” continuă cu Iuliana Tudor, una dintre cele mai îndrăgite și populare jurnaliste din România. Evenimentul va avea loc pe 26 septembrie, ora 19.00, la Teatrul Naţional „Satiricus Ion Luca Caragiale” din Chişinău.

Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunilor „O vedetă… populară”, „Vedeta populară”, „O dată-n viaţă”, „Nu uita că eşti român”, a devenit imaginea-simbol a Televiziunii Române.

Realizările şi notorietatea proiectelor pe care le-a coordonat Iuliana Tudor au depăşit graniţele ţării. Experienţa de 20 ani din televiziune este cea mai bună carte de vizită ce o recomandă pentru evenimente şi producţii de succes. Teledonurile TVR, Festivalul ,,Cerbul de Aur”, Festivalul ,,Mamaia – Folclor”, Festivalul ,,Maria Tănase”, precum şi Gala TVR 50, România din suflete, Premiile TVR Internaţional şi Gala Crucea Roşie sunt doar câteva dintre proiectele care au avut-o în prim-plan. Iuliana Tudor a prezentat şi într-o sală plină de preşedinţi de ţară, dar şi în cadrul unor evenimente private, atunci când diferite branduri au vrut să îşi asocieze produsele cu imaginea ei.

IULIANA TUDOR: „Cine sunt?! Cea din ochii părinţilor mei, cea din ochii bunicii, cea din ochii bărbatului care mă iubeşte, cea din ochii oamenilor care mă privesc şi ascultă, cea din ochii prietenilor, cea din ochii copilului meu şi, dincolo de lume, cea din ochii mei, pe care am grijă s-o pot privi zilnic în ochi fără remuşcări. Când televiziunea m-a găsit şi m-a furat de pe peronul unei gări am trăit cel mai frumos vis. Aşteptam să mă trezesc, dar povestea continuă melodic, infinit, ca la Wagner. Şi nu m-am mai trezit de atunci! Câte aveau să mai vină! Fabulos! Televiziunea mă răscoleşte şi nu mă lasă să dorm noaptea, îmi cere mereu mai mult şi mai bun, mă obligă la reinventări permanente, îmi cere puţină nebunie, îi place să ne-nţelegem din priviri şi câte altele".

Invitații vor avea ocazia să o cunoască în realitate pe Iuliana Tudor – jurnalistă, mamă, fiică, femeie. Va fi o seară cu mărturisiri despre momentele de revelaţie pe care le-a trăit peste tot în lume, va povesti despre cum a reuşit să se dezvolte și ce impedimente a avut în cale.

Proiectul „Întâlnirile TVR MOLDOVA” presupune o serie de evenimente culturale, în cadrul cărora personalităţi de referinţă ale culturii din tot spaţiul românesc vin în faţa publicului de la Chişinău pentru discuţii de suflet.

Program:

● Interviu realizat de Alexandru Grecu cu Iuliana Tudor

● Dialog dintre public şi Iuliana Tudor

● Discurs motivaţional Iuliana Tudor

● Şedinţă foto şi sesiune de autografe

Accesul la eveniment este gratuit. Intrarea este posibilă în baza unei programări prealabile la numărul de telefon: 068886710.

Anatol
publicat de:
Anatol Cibotari
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media