ULTIMA ORĂ! Moțiunea de cenzură a picat, Guvernul Gavrilița rămâne în funcție

22 septembrie 2022, 21:50 Politică 128
Guvernul Gavrilița.  Sursa: Captură ecran/Privesc.eu

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Natalia Gavrilița care a fost iniţiată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a picat. Moțiunea a fost dezbătută în această seară de deputații Parlamentului Republicii Moldova.

Împotriva moțiunii au votat 44 de parlamentari din cei prezenți în sală. Pentru - au votat 30 de deputați.


Prim-ministra Natalia Gavrilița a ținut un discurs în fața legislatorilor și răspunde la întrebările acestora.

„Într-un sistem democratic autentic este de o opoziție competitivă care să provoace puterea, să critice, dar nu doar de dragul criticii sau a PR-ului politic ci pentru a pune umărul la guvernarea țării. Opoziția ar trebui să propună idei și soluții care ar îmbunătăți viața cetățenilor care i-au trimis în Parlament. Din păcate, noi nu avem o asemenea opoziție, iar moțiunea de cenzură la care răspund astăzi este o compilație de minciuni și care denotă nu doar lipsa de idei și soluții dar și absența unei pregătiri și competențe profesionale elementare.

Așa am ajuns ca în loc să muncim și să rezolvăm problemele oamenilor trebuie să răspundem unor acuzații absurde de multe ori false și chiar ridicole pe care opoziția ni le aduce pentru a-și face publicitate pe banii cetățenilor R. Moldova.

(...) Ce vreți să obțineți încercând să generați instabilitate politică în această perioadă și așa complicată? Agenda cui o faceți? A celor care au furat miliarde și au sărăcit țara, iar acum fug de justiție? Sau a celor care vor cu orice preț să perturbeze liniștea și pacea pe care cetețenii acestei țări și-o doresc?”, a declarat Natalia Gavrilița de la tribuna Parlamentului.

La finalul ședinței Parlamentului din 15 septembrie, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat că înaintează o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Gavrilița, semnată actualmente de 26 de parlamentari.

De menționat că aceasta este prima moțiune de cenzură inițiată împotriva Guvernului actual.

Totuși, într-un an de guvernare, Executivul condus de Natalia Gavrilița a fost ținta a trei moțiuni simple - prima, la fel inițiată de BCS, a fost împotriva politicilor ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, dar a fost respinsă de Parlament, a doua a fost împotriva ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, iar a treia a fost pe numele lui Viorel Gherciu pe atunci ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, toate având aceeași soartă.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură asupra activităţii Guvernului se supune dezbaterii în prima zi de şedinţă plenară a săptămânii următoare datei depunerii.

Moțiunile de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților aleși.


Diana
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media