VIDEO/ Mesajul de Revelion al Nataliei Gavrilița: Într-un an ca 2022 nu poți face minuni. Să avem încredere că mergem într-o direcție bună

31 decembrie 2022, 18:29 Politică 144
Natalia Gavrilița.  Sursa: captură video

Prim-ministra Natalia Gavrilița a lăudat, în mesajul său de Revelion, spiritul de unitate și solidaritate de care au dat dovadă moldovenii în anul 2022, „un an al crizelor multiple”, inclusiv războiul de la hotar. În aces sens, pentru anul care vine, șefa cabinetului de miniștri a declarat că își dorește ca cetățenii să păstreze acel spirit și să aibă încredere că țara merge într-o direcție bună.

Vedeți mai jos mesajul integral al prim-ministrei:

„Dragi cetățeni,

Suntem la sfârșitul unui an în care am trecut prin mai multe încercări. Suntem cu toții obosiți de știri îngrijorătoare și de incertitudine, dar sărbătorile de iarnă ne dau răgazul să fim alături de familie și prieteni, să ne umplem de emoții pozitive și să ne concentrăm pe ce-i mai important. Mulți au revenit acasă de peste hotare, oameni dragi cărora le ducem constant dorul. La mesele noastre frumoase de sărbătoare, vom împărtăși grijile și greutățile, dar și vom face ceea ce am făcut dintotdeauna - ne vom bucura de pace, vom fi recunoscători pentru sănătate, ne vom mândri de realizările copiilor și celor dragi nouă, vom celebra faptul că putem fi împreună, și - sunt sigură - vom găsi în noi putere și optimism.

2022 a fost anul crizelor multiple: criza energetică și, cel mai grav, crizele generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei care ne-a afectat economia și securitatea. Urmare a acestor crize, ne-am confruntat și cu o creștere a prețurilor care a însemnat o povară grea pentru cei mai mulți dintre noi.

Spre sfârșitul anului, s-au adăugat și încercările de a ne dezbina și de a crea haos în țară.

În aceste condiții, am avut o misiune deloc ușoară: să menținem pacea și unitatea, să fim alături de oameni într-o perioadă atât de dificilă, și, în același timp, să mergem înainte cu reformele care să facă statul nostru puternic, dezvoltat, eficient și incoruptibil.

Într-un an ca acesta nu poți face minuni, dar cred că ne-a reușit să punem bazele unui stat în care copiii noștri să dorească să rămână, să-și trăiască viața în pace, dreptate și prosperitate. Un stat în care fiecare om să-și ducă viața cu demnitate și încredere că mâine va fi mai bine.

Făcând retrospectiva acestui an pot să spun cu toată responsabilitatea că eu mă mândresc cu țara mea și mai ales cu oamenii noștri, oriunde s-ar afla ei. Mă mândresc cu felul în care ne-am solidarizat, ne-am deschis inimile și casele noastre, de felul în care ne-am ajutat vecinii care fug din calea războiului nedrept, de cum am împărțit cu ei puținul pe care îl avem.

Îmi doresc să păstrăm același spirit de unitate și solidaritate și în anul care vine. Guvernul face totul să fie alături de oameni, cu creșteri de venituri și compensații, alături de antreprenori, cu stimulente fiscale și subvenții, și alături de localități, cu proiecte de infrastructură.

Este important să avem încredere că mergem într-o direcție bună. În acest an, țara noastră a devenit stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Locul nostru este în familia europeană și vom face tot posibilul ca această bunăstare așteptată și meritată, să fie simțită pe deplin și cât mai curând de fiecare cetățean.

Vă îndemn să avem încredere și unii în alții, în ziua de mâine și anul care vine. Să facem împreună din Republica Moldova țara pe care ne-o dorim și pe care o merităm!

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media