12 documente falsificate, depistate în urma controlului la frontieră, în ultimele 72 de ore. Precizările Poliției de Frontieră

6 decembrie 2021, 15:33 Societate 56
Poliția de Frontieră.  Sursa: border.gov.md

În ultimele 72 de ore, două cărţi de identitate şi un test COVID-19 cu rezultat negativ cu indici necaracteristici au fost depistate de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Leuşeni, în PTF Palanca două premise de conducere, iar în PTF Giugiuleşti-Galaţi, şapte certificate de vaccinare nevalabile, informează Poliția de Frontieră.

Potrivit Poliției de Frontieră, 11 dintre persoanele documentate sunt cetăţeni ai Republicii Moldova.

Astfel, pentru autorizarea trecerii frontierei de stat, în PTF Leușeni s-au prezentat doi bărbați de 31 și 40 de ani. Ambii erau ca pasageri ai unor curse internaționale. Conform analizei de risc polițiștii de frontieră au dispus efectuarea unor controale suplimentare. Drept urmare, asupra lor s-au depistat două cărți de identitate cu însemnele autorității competente din România, dar cu semne vizibile de falsificare. Audiați, pasagerii au declarat că și-au perfectat actele prin intermediari pentru a le folosi în străinătate.

Într-un alt caz, un șofer de 32 de ani a prezentat la controlul de frontieră un test la COVID-19 cu rezultatul negativ. Însă, în urma verificărilor s-a constatat că actul nu corespunde unui document autentic. În replică, bărbatul a menționat că personal s-a prezentat la o clinică specializată unde i s-au prelevat probe și de unde a obținut certificatul.

Alți doi conducători auto, un cetățean al Ucrainei și un conational sunt cercetați pentru deținerea permiselor de conducere neveridice. Acestea au fost depistate de polițiștii de frontieră ca fiind nevalabile pentru că lipseau elementele de protecție. Întrebați, bărbații s-au eschivat de la orice declarație. Incidentele au fost consemnate în zilele de weekend în punctul de trecere Palanca.

Șapte certificate de vaccinare au fost identificate cu semne de falsificare în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați. Cercetați sunt șapte conaționali cu vârste cuprinse între 29 și 63 de ani, din raioanele Vulcănești, Comrat și Tiraspol.

Pentru a fi scutite de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova, persoanele au prezentat fiecare câte un certificat de vaccinare, drept dovadă a imunizării împotriva virusului COVID-19. Însă, în cadrul verificărilor suplimentare polițiștii de frontieră au constatat ilegalitați privind eliberarea acestor certificate. La audieri, persoanele vizate și-au susținut poziția cu privire la faptul că ar fi imunizate, refuzând să dea alte detalii sau explicații.

Pe numele persoanelor vizate s-au întocmit procese verbale de constatare a faptelor. Actele au fost transmise pentru efectuarea expertizei tehnice în vederea stabilirii legalității acestora. Cercetările vor continua până la elucidarea circumstanțelor și atragerea la răspundere corespunzătoare.

Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informatii de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media