Potrivit Bibliotecii Naționale, exemplarele expuse în cele 12 compartimente tematice ale expoziției, oferă prilejul de a cunoaște perioada de aur a culturii medievale scrise române, Domnitorii care s-au implicat în promovarea nemijlocită a culturii, care au fost primele genuri literare, conținutul primelor cărți juridice, forma literaturii istorice, cărturarii-clerici și laicii care au contribuit la dezvoltarea culturii scrise pe parcursul secolelor XVI-XVIII, cărțile de cult de o largă circulație în tot arealul românesc.
Evenimentul face parte din cea de-a XXX-a ediție a Simpozionului Științific „Valori bibliofile” și este organizat în contextul împlinirii a 500 de ani a celui mai vechi document scris în limba română - Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521).
Expoziția va fi deschisă publicului larg în perioada 15 iunie – 31 august, spațiul expozițional, secția Carte veche și rară, blocul II (str. 31 August 1989, nr. 78).
