Peste 595 mii de persoane au beneficiat de medicamente compensate

14 august 2022, 12:38 Sănătate 41
Medic.  Sursa: rohealthreview.ro

În prima jumătate a anului curent, mai mult de 595 de mii de persoane au beneficiat de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în creștere cu aproape 29 de mii comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează Compania Națională de Asigurări în Medicină. Cei mai mulți, circa 391 de mii, au primit medicamente compensate pentru tratamentul bolilor cardiovasculare, iar în jur de 99 de mii – preparate antidiabetice.

Pentru compensarea medicamentelor în prima jumătate a anului, Compania Națională de Asigurări în Medicină a alocat în jur de 381 de milioane de lei, cu peste 67 de milioane mai mult comparativ cu suma transferată în primul semestru al anului trecut. Cheltuielile pentru un beneficiar au constituit în jur de 640 de lei, fiind în creştere cu 86 de lei.

În aceeași perioadă au fost prescrise şi achitate circa 2,7 milioane de reţete, cu peste 237 de mii mai mult faţă de perioada similară din 2021.

Amintim că, începând cu 1 iulie 2022, în lista medicamentelor compensate au fost incluși în premieră analogii de insulină, și anume: șapte denumiri comune internaționale. Potrivit estimărilor, aproximativ 20 de mii de persoane vor primi gratuit aceste medicamente, costul lor fiind achitat integral din mijloacele fondurilor de asigurare obligatorie de asistență medicală.

La fel de la 1 iulie, persoanele care necesită îngrijiri paliative în condiții de ambulatoriu au acces la 11 denumiri comune internaționale de medicamente, compensate în totalitate.

Și persoanele cu tulburări de spectru autist, atât adulți, cât și copii, beneficiază de un medicament compensat din fondurile AOAM.

Pe lângă medicamente compensate din fondurile de asigurare medicală obligatorie, din 1 iulie, populația poate beneficia și de dispozitive medicale compensate, și anume: teste și lanțete pentru controlul glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare. Acestea pot fi ridicate în farmacii, în baza rețetei prescrise de medic. În total, de teste și lanțete vor beneficia aproximativ 129 de mii de cetățeni, iar alte peste două mii – de pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare.

Listele de preparate și dispozitive medicale compensate pot fi găsite la medicul de familie, în farmacii, precum şi pe site-ul CNAM.

În anul curent, pentru medicamente și dispozitive medicale compensate au fost planificate aproape 864 de milioane de lei, iar pentru eliberarea produselor respective CNAM a contractat 1 264 de prestatori de servicii farmaceutice cu filialele acestora.

Diana
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media