Autoritățile ucrainene anunță că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Vladimir Zelenskiy

22 martie 2022, 10:44 Ucraina 352
Autoritățile ucrainene anunță că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Vladimir Zelenskiy.  Sursa: Vitaliy Glagola
Autoritățile ucrainene anunță că a dejucat o posibilă tentativă de asasinat împotriva preşedintelui Vladimir Zelenskiy. Membrii unui grup condus de un agent FSB ar fi încercat să ajungă în Kiev sub acoperirea de militari ucraineni din cadrul forţelor de apărare teritorială, scrie Unian.

Un grup de diversionişti ruşi, condus de un agent al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a fost arestat în oraşul Ujgorod, situat la frontiera Ucrainei cu Slovacia şi Ungaria, a transmis agenţia de presă ucraineană Unian, potrivit Agerpres.

Se pare că grupul de aproximativ 25 de bărbaţi urma să comită acte de sabotaj în cartierul guvernamental de la Kiev şi în alte zone din ţară, potrivit sursei citate.

Membrii acestui grup de sabotaj ar fi intenţionat să se dea drept militari ucraineni din cadrul forţei de apărare teritorială pentru a ajunge în capitala ucraineană. Aceste informaţii nu au putut fi verificate din surse independente, notează dpa.

„În cadrul unei proceduri penale, conform art.111 al Codului Penal al Ucrainei privind 'înalta trădare' a fost arestat în flagrant în timpul achiziţionării de arme la Ujgorod organizatorul şi liderul acestui grup diversionist”, care s-a dovedit a fi agent FSB, au transmis agenţiile de presă ucrainene marţi. Acestea nu precizează dacă el este cetăţean ucrainean sau rus.

Duminică, Direcția de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina a raportat că un grup de mercenari ruși cunoscut sub numele de „grupul Wagner” au început să sosească în Ucraina. Principalele „ținte” ale acestora sunt Vladimir Zelenskiy, Andriy Yermak și Denys Shmygal.

Autoritățile ucrainene menționează însă că planurile Kremlinului sunt binecunoscute armatei, serviciilor speciale și agențiilor de aplicare a legii: „Suntem pregătiți să respingem agresorul atât în ​​față, cât și în spate. Niciun atac terorist nu va reuși.”

Diana
publicat de:
Diana Severin
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media