Chișinăul va acționa în judecată Gazprom pentru neexecutarea contractului. Spînu: „Dacă acest concern și-ar onora azi angajamentele contractuale cu Moldova, criza energetică dispare și toți vor avea gaz și energie”

13 decembrie 2022, 20:29 Economie 213
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.  Sursa: Replica Media

Guvernul Republicii Moldova va acționa în judecată compania energetică de stat rusă Gazprom, din cauza diminuării semnificative a livrărilor de gaze naturale. Declarația aparține ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, într-un interviu pentru DW. Totodată, fiind întrebat dacă ar exista vreun oarecare document semnat prin care Gazprom își dă acordul ca Chișinăul să cedeze tot gazul Tiraspolului, Spînu a negat acest fapt.

„Nu există un astfel de document. Gazprom poate face orice. În ultimul an ei ne-au demonstrat că sunt capabili de orice. Când mă întrebați ce poate face Gazpromul, eu nu am răspuns. Ei au tăiat gazul la toată Europa. Au închis gazul bulgarilor, italienilor, germanilor. Au închis robinetul spre Ucraina, au deconectat Polonia, Finlanda... Că o să ne trimită o scrisoare în care ne vor mai cere ceva - asta se poate întâmpla oricând, indiferent ce am decide noi. Acțiunile lor au depășit cadrul economic și comercial. Dar să ne ceară să achităm gazul consumat de cei din stânga Nistrului nu pot. Este reglementat prin contract consumul de pe malul stâng și consumul de pe malul drept al Nistrului. Nimeni de la Chișinău nu va accepta vreodată să achite gazul consumat în stânga Nistrului. Noi avem cu Gazprom un contract în care este specificat volumul de gaz pe care rușii trebuie să ni-l livreze, formula de calculare a prețului și modul de achitare. Noi am achitat tot. Criza energetică prin care trece acum Moldova este generată de Gazprom-Kremlin. Și vreau să fiu auzit când spun asta. Dacă acest concern și-ar onora azi angajamentele contractuale cu Moldova, criza energetică dispare și toți vor avea gaz și energie.

Faptul că noi suntem nevoiți să cumpărăm gaz și curent de pe piață este din vina Gazpromului și juriștii noștri deja se ocupă de aceste detalii, pentru a acționa concernul rus în judecată pentru neexecutarea contractului. Și vom cere inclusiv despăgubiri colaterale, pentru că, din cauza lor, a trebuit să realocăm bani de pe alte segmente, să luăm credite... Noi am semnat un contract cu Gazprom și am mizat pe acel contract. Nu suntem în luna octombrie 2021 când ne-a expirat contractul cu Gazprom. Atunci ei puteau să ne spună că nu mai vor să semneze cu noi. Dar acum avem un contract în vigoare iar Gazprom nu a cerut rezilierea lui. Nu a cerut nici diminuarea volumului. Nimic. Pur și simplu își ignoră angajamentele. Și va plăti pentru asta”, a declarat ministrul Spînu în interviul pentru DW.

Amintim că, la începutul lunii octombrie Gazprom a redus cu 30% volumul de gaze naturale livrate Republicii Moldova. Potrivit concernului rus, aceasta se datorează faptului că compania ucraineană „Naftogaz” ar fi refuzat să ofere servicii depline de transport. Respectiv, susțin reprezentanții Gazprom, din acest motiv, compania poate livra în R Moldova doar 5,7 milioane de m3 de gaze naturale pe zi. În replică, Naftogaz a respins acuzațiile, declarând că toate volumele de gaze naturale care au fost primite la punctul de intrare din Federația Rusă „Sudja” pentru a fi transportate în continuare către consumatorii moldoveni au fost transferate integral la punctele de ieșire din Ucraina în Moldova „Oleksiivka” și „Grebeniki”.

În urma reducerii volumului de gaze din partea Federației Ruse pentru R. Moldova, Andrei Spînu anunțase că pentru luna noiembrie Chișinăul nu a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES, care pentru luna octombrie a oferit malului drept al Nistrului 27% în loc de 70% din volum contractat anterior de autoritățile de la Chișinău.

În noiembrie, Gazprom a menținut diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova. Respectiv, numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună ajung în țara noastră, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Acest volum este repartizat după cum urmează: 3,4 milioane de m3 pe zi pentru malul drept și 2,3 milioane pe zi pentru malul stâng. De această dată, partea rusă a motivat această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un „serviciu integra” pentru transportul acestor gaze.

Pentru luna decembrie monopolistul rus livrează la fel 5,7 milioane de metri cubi pe lună, însă întreaga cantitate a fost cedată regiunii transnistrene, în schimbul a 20% de energie electrică consumată de malul drept al Nistrului. Asta în contextul în care SA Energocom a semnat un nou contract de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna decembrie. Potrivit actului, pentru decembrie, vor fi procurați aproximativ 204 mii MW la un preț de 73 USD.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media