La 17 ianuarie, judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) au decis că țările care fac parte din Consiliului Europei, inclusiv Republica Moldova, trebuie să recunoască și să protejeze prin lege familiile formate din persoane de același sex.
Hotărârea istorică a fost luată în cazul Fedotova și alții împotriva Rusiei și reprezintă deznodământul unui proces îndelungat, al cărui rezultat garantează respectul pentru familiile din comunitatea LGBTI și le poziționează ferm sub protecția CEDO. Este vorba de trei familii formate din persoane de același sex - cetățeni ruși, care și-au depus dosarele, în vederea căsătoriei, în fața autorităților ruse. Toate cele trei dosare au fost respinse.
„Ne aflăm într-o situație îngrijorătoare pentru poporul nostru creștin-ortodox. Este vorba de încercarea de a ni se impune o hotărâre strigătoare la cer pentru conștiința noastră ortodoxă și anume cea a CEDO, din 17 ianuarie a.c., prin care se cere statelor membre ale Consiliului Europei și celor semnatare ale Convenției Europene să recunoască și să protejeze prin lege cuplurile LGBT. Pentru Republica Moldova aceasta înseamnă, în mod obligatoriu, recunoașterea prin lege a cuplurilor de același sex.
Precum era de așteptat, reprezentanții infimei minorități homosexuale din Țara noastră au profitat de această ocazie pentru a vehicula cu amenințări de a merge în justiție, în cazul în care autoritățile naționale nu le vor înregistra cu acte în regulă cuplurile. Adresarea noastră nu este către membrii acestei minorități, a căror intimitate o respectăm, exprimându-ne dezinteresul față de viețile lor private, dar către autoritățile Țării noastre: nu uitați că votul pentru conducerea Țării v-a fost oferit de către o majoritate și nu o minoritate, iar această majoritate a cetățenilor, chiar dacă nu e școlită pe la universități apusene, mai știe, Slavă Domnului, să aleagă „neghina din grâu”, este menționat în declarație.
Totodată, Mitropolia a avertizat că „cea mai timidă tentativă de a înregistra legal un cuplu gay în țara noastră, va fi urmată de o reacție pe măsură”.
„Ținem să vă amintim că cetățenii creștin-ortodocși nu reprezintă un segment din societate, ci o covârșitoare majoritate. Astfel, cea mai timidă tentativă de a înregistra legal un cuplu gay în Țara noastră, va fi urmată de o reacție pe măsură, deoarece astfel de decizii contravin conștiinței eminamente ortodoxe și istorice a poporului. Biserica Ortodoxă din Moldova îndeamnă credincioșii să ia atitudine, evident, strict în limitele permise de legislația în vigoare a Republicii Moldova, pentru ca o asemenea legalizare și promovare a păcatului să nu aibă loc.
Credem că acum e momentul ca fiecare dintre noi, inclusiv legiuitorii țării, să-și pună întrebarea și să-și răspundă sincer: De partea cui sunt? Cea a unui popor care de secole a luptat și și-a câștigat dreptul la existență prin semnul Sfintei Cruci sau de partea celor care vor să ne aducă în Europa prin legiferarea unor păcate strigătoare la cer?”, se arată în declarație.
Totodată, Mitropolia a făcut apel și către conducerea țării: „Stimați reprezentanți ai puterii, nu sunteți veșnici pe tronul cârmuirii și de domniile voastre depinde cum veți rămâne înscriși în istorie: ca niște oameni cu demnitate, care respectă istoria, tradiția, cultura și credința poporului care v-a oferit încrederea sau ca niște trădători care promovează ”valori” străine acestui neam, de dragul unor trecătoare beneficii și recunoștințe.
Pentru a nu lăsa loc de interpretări, reiterăm că Biserica Ortodoxă din Moldova nu s-a opus și nici nu se opune aspirațiilor europene ale Țării noastre, însă își dorește ca această integrare să aibă loc cu respectarea adevăratelor valori creștine și istorice ale Europei, o Europă în care Evanghelia lui Hristos este repusă în capul mesei, iar oamenii își cunosc obârșia de chip și asemănare a lui Dumnezeu”.
Centrul GENDERDOC-M intenționează să depună o plângere: „Textul declarației conține discurs de ură, instigare la discriminare față de persoanele homosexuale și amenințări”
În acest sens, Organizația neguvernamentală GENDERDOC-M, care apără și promovează drepturile LGBT în Republica Moldova, a reacționat la declarația emisă de Mitropolie.
Gerderdoc-M susține că textul declarației conține discurs de ură, instigare la discriminare față de persoanele homosexuale, amenințări și chemare la nesupunere, iar în acest sens organizația intenționează să depună o plângere pe acest fapt.
