„Vă solicit repetat prezența (...), fiind însoțită de către apărătorul dvs., pentru efectuarea acțiunii de urmărire penală - examinarea bunurilor”, se arată în citație.
De menționat că, Galina Dodon, mama fostului președinte al țării, a fost citată la Procuratură pe 15 iulie, însă nu s-a prezentat, unde urma să îi fie înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de complicitate la îmbogățirea ilicită, dosar în care figurează Igor Dodon, soția sa, Galina Dodon și fratele acestuia Petru Merineanu. Potrivit PA, la domiciliului mamei ex-președintelui Dodon au fost depistate și ridicate din safeu mijloace bănești în sumă de 689.600,00 lei; 17 005,00 Euro și 1000,00 Dolari SUA. Suma de 17 005,00 Euro, depistată la domiciliul mamei lui Igor Dodon, se afla chiar într-un plic de hârtie cu sigla PSRM.
Amintim că, și Galina Dodon, soția fostului președinte al Republicii Moldova este acuzată de complicitate la îmbogățire ilicită, alături de soțul ei, Igor Dodon, pe unul din cele patru capete de acuzare aduse acestuia.
Igor Dodon a fost reținut și escortat din casa sa din sectorul Buiucani în izolatorul Direcției de Poliție Chișinău, de pe Tighina 6, pe data de 24 mai, după ce în dimineața zilei de marți, 24 mai, ofițerii SIS și CNA, în comun cu procurorii Anticorupție, au descins la domiciliul, dar și în alte locații care au legătură cu fostul președinte și ex-liderul PSRM. Descinderile au avut loc în baza unor bănuieli de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
În aceeași zi a fost reținut și fratele Galinei Dodon, Petru Merineanu. Potrivit procurorilor, Merineanu a încercat să înghită o recipisă care confirmă tranzacții cu bunuri imobile în valoare de peste 700 de mii de euro.
