Conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, SA „Energocom” a fost împuternicită să vândă Moldova Gaz din gazele stocate în rezervele strategice.
„Volumele facturate și prețul pentru luna decembrie sunt puțin mai mici decât cele pronosticate inițial, din contul vremii mai calde decât de obicei. De asemenea, în a doua parte a lunii decembrie prețurile de achiziție au fost în descreștere, iar în final au dus la un preț mediu mai scăzut”, precizează Energocom.
Amintim că SA „Energocom” procură gaze din luna mai, din surse bugetare, resurse financiare proprii ale companiei, iar în ultimul timp - din contul creditului BERD.
„Intenționam ca banii transferați de Moldovagaz să-i folosim la procurarea pe bursă a altor cantități de gaze, pentru a prinde oportunitatea unor prețuri scăzute și a suplini stocurilor consumate”, a declarat Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.
Amintim că SA „Energocom” a procurat gaze pentru stocare, valorificând împrumutul de 300 de milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Prima tranșă, de 100 de milioane de euro, în cadrul realizării Proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”, a fost utilizată în perioada 17 octombrie – 2 noiembrie, pentru diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale.
Tranșa a doua, de 200 de milioane de euro, a fost destinată achiziției gazelor naturale pentru situații de urgență, ultima achiziție fiind desfășurată pe 10 ianuarie. Ambele tranșe au fost utilizate pentru crearea stocurilor strategice de gaz, inexistente până în toamna anului trecut. Prețul mediu ponderat de achiziție a constituit 91,4 EUR/MWh. În acest preț nu sunt incluse cheltuielile de transport și depozitare.
Volumul de gaze naturale procurat este suficient pentru ca Republica Moldova, malul drept al râului Nistru, să treacă de sezonul de iarnă. O parte din gazele naturale achiziționate din contul împrumutului respectiv au fost vândute SA „Moldovagaz” în luna decembrie și sunt vândute și în luna ianuarie.
La 3 decembrie, autoritățile de la Chișinău au ajuns la un acord cu Tiraspolul privind livrările de gaze. SA Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan, pentru luna decembrie, la un preț de 73 de dolari pentru MW. Totodată, întreg volumul de gaze procurat de „Moldovagaz” pentru luna decembrie de la Gazprom, de 5,7 milioane de metri cubi, a fost cedat Centralei de la Cuciurgan în schimbul furnizării energiei electrice.
Șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a confirmat situația și a anunțat că pentru luna decembrie Moldovagaz va procura de la Energocom 3,5 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru cetățenii de pe malul drept al Nistrului.
Această decizie a Guvernului a stârnit un val de critici în spațiul public. În replică, ministrul Spînu a argumentat că dacă autoritățile de la Chișinău nu ajungeau la o înțelegere cu reprezentanții de la Tiraspol cu privire la contractul de livrare a energiei electrice, curentul electric s-ar fi scumpit până la aproximativ 8 lei/ kWh.
O zi mai devreme, pe 2 decembrie, SA Energocom a anunțat că a achiziționat o cantitate de gaze din zona Mediterană, pentru a testa cum funcționează în revers coridorul transbalcanic. Potrivit companiei, au fost importate 4,3 milioane metri cubi de gaze prin interconectorul Grecia-Bulgaria, via România, fiind transportate până în Ucraina.

publicat de: