40 de burse de studii vor fi acordate anual de R. Moldova și Ucraina, în baza unui acord de cooperare în domeniul învățământului superior

18 ianuarie 2023, 18:16 Educație 150
Absolvenții Universității de Medicină, promoția 2022.  Sursa: MSMPS

Republica Moldova și Ucraina au semnat un Acord privind cooperarea în domeniul învățământului superior. Astfel, 40 de burse, pentru diferite cicluri de studii, vor fi acordate anual de ambele țări, în bază de reciprocitate. Documentul a fost aprobat, astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Acordul prevede acordarea anuală, pe bază de reciprocitate, a 25 de burse pentru studii de licență sau master, 10 - pentru studii de doctorat și 5 burse pentru realizarea stagiilor științifice și pentru personalul didactic.

Documentul are scopul de a dezvolta relațiile de cooperare bilaterală între Republica Moldova și Ucraina în domeniul învățământului superior și de a crea oportunități de pregătire și perfecționare a specialiștilor de înaltă calificare pe diferite domenii ale economiei.

De asemenea, se urmărește încurajarea colaborării ambelor state prin elaborarea de proiecte comune în cadrul programelor Uniunii Europene, Consiliului Europei, Organizației Națiunilor Unite, UNESCO și ale altor organizații internaționale.

Acordul dintre Republica Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul învățământului superior a fost semnat la 6 decembrie 2022, în cadrul vizitei prim-ministrei Natalia Gavrilița la Kiev.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media