„Ion Ceban se pare că a revenit la vechile practici de pe timpul când era în PSRM – de a da in judecată oponenții politici pentru lezarea propriei imagini. E semn de frustrare. Reputația în politică nu ți-o face judecata, dar acțiunile proprii. În conferinta de presă pe marginea anunțului autorităților americane nu i-am menționat numele. Dar primarul tot s-a simțit lezat. Oare nu de aceea că a citit documentul unde negru pe alb sunt indicați beneficiarii politici ai acțiunilor celor sancționați și grupul său era printre ele? Asta e problema lui, nu a mea. Și în general, Ceban trebuia să se gândească la reputație atunci când a acceptat, precum se menționează în document, sprijinul unor exponenți de-ai Kremlinului, nu acum. Acum e cam târziu”, a menționat ministrul Justiției.
Cu o reacție a venit și Guvernului în care, la fel, declară că numele primarului nu a răsunat la acea conferință de presă, îndemnându-l pe Ion Ceban „să mai asculte o dată declarațiile doamnei prim-ministră”.
„Domnul Ceban din realitatea lui paralelă vrea să o dea pe doamna prim-ministră în judecată pentru ceva ce dnei nu spus. Doamna Gavrilița a spus că pe lista persoanelor sancționate sunt menționați și cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal în timpul campaniilor electorale - ajutor care de fapt fură votul oferit al cetățenilor, Igor Dodon și Mișcarea de Alternativă Națională. Ceban susține altceva, deci ii sugerăm să mai asculte o dată declarațiile doamnei prim-ministră”, se arată în declarația reprezentanților Guvernului.
Primarul general al municipiului Chișinău Ion Ceban a anunțat astăzi, 28 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă că a depus cerere de chemare în judecată pe numele prim-ministrei Natalia Gavrilița și a ministerului Justiției Sergiu Litvinenco, dar și o cerere către Consiliul Audiovizualului (CA) pentru defăimarea proiectului politic Mișcarea Alternativă Națională (MAN), dar și a sa personală și pentru distribuirea știrilor pe care le cataloghează ca fiind „false” și reflectarea „eronată” a subiectului abordat.
Asta după ce într-un materialul prezentat de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei (OFAC) apare informația că ofițerul Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), Iurii Gudilin, persoană ce a căzut sub sancțiunile Statelor Unite ale Americii (SUA), împreună cu echipa sa a oferit oferit sprijin unui grup politic de opoziție, și anume Mișcării Alternative Naționale (MAN).
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei (OFAC) a anunțat că persoanele persoanele și entitățile sancționate, la 26 octombrie, includ oligarhi recunoscuți la scară largă pentru capturarea și coruperea instituțiilor politice și economice ale R. Moldova și cei care acționează ca instrumente ale campaniei de influență globală a Rusiei, care urmăresc să manipuleze Statele Unite și aliații și partenerii săi, inclusiv R. Moldova și Ucraina.
Guvernul SUA aplică aceste sancțiuni în baza a două acte juridice diferite. Fostul lider al PDM este sancționat în baza ordinului executiv 13818 care are la bază și pune în aplicare legea Magnitsky pentru rolul său semnificativ în corupția din Republica Moldova. Cât privește deputatul fugar Ilan Șor, sub sancțiuni cade și soția acestuia - Sara Șor, cunoscută mai mult cu numele scenic Jasmin, Partidul ȘOR și câțiva cetățeni și entități ruse.
- Caracatița Kremlinului în R. Moldova: Igor Dodon, Ilan Șor și noul partid înființat de Ion Ceban, coordonați de persoane apropiate FSB-ului rusesc
- Includerea lui Ilan Șor și a Partidului ȘOR sub sancțiunile SUA ar putea deschide calea spre declararea în afara legii a formațiunii conduse de deputatul fugar: Opinia ministrului Justiției;
- VIDEO/ Gavrilița: „Hoții care au tot furat acest stat nu au șansă de scăpare, chiar dacă durează”. Mesajul lui Litvinenco către colegii din justiție: „De acum încolo, orice tergiversare nejustificată - pe lângă faptul că va fi taxată de societate, va putea fi interpretată ca o complicitate cu infractorii”;
- Mesajul președintei Sandu, după ce SUA a impus sancțiuni împotriva lui Șor și Plahotniuc: „Corupția mare și finanțarea ilegală a partidelor politice din Republica Moldova poate fi, totuși, sancționată!”
