VIDEO/Protestul organizat de Partidul ȘOR, la Președinție și Parlament, s-a încheiat. Ilan Șor: „Ei vor ca R. Moldova să dispară de pe harta lumii”

25 septembrie 2022, 15:52 Politică 924
Protest organizat de Partidul „Șor”.  Sursa: captură video/ privesc.eu

Zeci de oameni organizați de Partidul ȘOR protestează astăzi, 25 septembrie, la sediul Președinției, dar și Parlament. Mulțimea, echipată cu pancarte, scandează „Demisia!” și „Noi suntem poporul.” Ca și la protestele precedente, deputatul fugar aflat în Israel Ilan Șor a apărut pe un panou LED de pe care s-a adresat protestatarilor și le-a spus că „va merge până la capăt”, iar pe 2 octombrie va fi organizat un alt protest.

Manifestanții sunt nemulțumiți de modul în care PAS și Maia Sandu guvernează țara și îi acuză de faptul că au generat crize și sărăcie, în contextul scumpirilor fără precedent din ultimul an, în special la resursele energetice și produsele alimentare.

Ei cer demisia imediată și necondiționată a actualei puteri și declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate.

Fugarul Ilan Șor a apărut din nou pe un panou LED de pe care le-a vorbit protestatarilor.

„Acești nemernici vor ca R. Moldova să-și piardă independența. Vor ca R. Moldova să dispară de pe harta lumii. De asta v-am chemat aici, trebuie să cerem demisia și să organizăm alegeri anticipate parlamentare și prezidențiale. Vom merge până la capăt. (...) Voi știți că eu niciodată nu am amăgit poporul țării noastre. Atunci când voi reveni în țară, fiecărui cetățean îi voi crea o viață demnă. La data de 2 octombrie, vom fi prezenți din nou în fața Președinției”, a declarat Șor.


Mai devreme, prim-ministra Natalia Gavrilița și deputatul Radu Marian au fost filmați în pauza de prânz de către susținătorii „Partidului ȘOR”, care le-au lansat o invitație de a se prezenta în fața protestatarilor din scuarul Parlamentului și a vorbi cu aceștia.

Drept replică, Natalia Gavrilița le-a spus că „oamenii care vor cu adevărat să facă o invitație, nu pornesc live-ul înainte de a intra în local” și i-a asigurat că parlamentarii deja au fost în fața protestatarilor și au vorbit cu aceștia.

Amintim că, la 22 septembrie, Avocatul Poporului, Ceslav Panico, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, au îndemnat la calm, manifestații pașnice, fără intimidări, ură sau violență, atât din partea manifestanților, cât și, în adresa acestora.

Reprezentanții partidului ȘOR, care sunt organizatorii acțiunii de protest, la 20 septembrie, susțineau că o participantă la manifestație ar fi fost agresată fizic și verbal de către o femeie care trecea prin zonă. Într-un comunicat de presă, aceștia au îndemnat forțele de ordine să asigure protecția persoanelor care protestează.

Marți, mai devreme, oamenii legii au anunțat că o protestatară, participantă la manifestația din scuarul Parlamentului a agresat o polițistă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, care se afla în serviciu la menținerea ordinii publice.

La fel, marți IGP a acuzat protestatarii care se află în corturi că au un comportament antisocial - blochează trecerea pentru pietoni pe trotuar, fumează în locuri nepermise, aruncă deșeuri în locuri publice și atenționează că asemenea acțiuni contravin prevederilor Legii și au cerut organizatorilor să monitorizeze acțiunile participanților la protest.

Amintim că la 18 septembrie, partidul ȘOR și-a scos, din nou, simpatizanții în stradă. Zeci de cetățeni din diferite raioane ale țării au fost aduși organizat cu autocare și autobuze pentru a protesta împotriva guvernării și a președintei Maia Sandu, la apelul deputatului fugar Ilan Șor.

Totodată, Partidul ȘOR a anunțat regim non-stop de protest „până actualul regim va demisiona” și instaurează „orășelul schimbării” în fața Parlamentului și Președinției. Deși unul dintre liderii protestatarilor Dinu Țurcanu a rugat „ca cei care și-au luat de acasă corturi să le instaleze”, se poate observa că toate sunt de același model și culori.

Organizatorii manifestației au declarat că „orășelul schimbării” va activa până actuala conducere a statului nu va demisiona și vor fi organizate alegeri noi parlamentare și prezidențiale. În acest sens a fost aprobată și o rezoluție.

Alina
publicat de:
Alina Baran
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media