Nicu Popescu, întrevedere cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar: „Am transmis interesul fermierilor și exportatorilor noștri de a accesa mai liber piața indiană, în special exportul de fructe”

23 septembrie 2022, 09:29 Politică 88
Nicu Popescu, întrevedere cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar.  Sursa: Nicu Popescu/ Facebook

Șeful Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar. Oficialii au convenit cu ministrul indian să fortificăm dialogul bilateral, precum și interacțiunea pe plan multilateral.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Popescu susține că a transmis interesul fermierilor și exportatorilor noștri de a accesa mai liber piața indiană, în special exportul de fructe, solicitând susținerea autorităților de la New Delhi.

La fel, întru promovarea diplomației economice moldo-indiene, oficialii au stabilit să facă vizite ale oamenilor de afaceri și să intensifice cooperarea comercială.

S-a propus și extinderea dialogului și în alte subiecte de interes reciproc, precum digitalizarea agriculturii, cel medical și educațional.

Șeful diplomației indiene a mulțumit țării noastre pentru suportul acordat în cadrul operațiunii de evacuare a cetățenilor indieni din Ucraina după declanșarea războiului.
Diana
publicat de:
Diana Severin
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media