Un alt demnitar de stat, cu contul de Telegram spart. Deputatul Radu Marian, solicitare către organele de drept „să investigheze aceste acțiuni și să sancționeze vinovații”

11 noiembrie 2022, 16:26 Societate 574
Consilierul prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, Dorin Recean.  Sursa: Zdg.md

Pe un site unde a fost publicat anterior o parte din corespondența personală ce i se atribuie ministrului Justiției, obținută prin piratarea canalului său Telegram, a apărut și „corespondența” consilierului prezidențial, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Dorin Recean.

Deocamdată, Dorin Recean nu a comentat situația. În schimb, Președinția a declarat că și „ca în cazurile anterioare, această presupusă corespondență este fabricată”.

La scurt timp, deputatul PAS Radu Marian a anunțat că a solicitat organelor de drept să investigheze aceste acțiuni și să sancționeze vinovații.

„Frăția penalilor ajutați de FSB va publica, probabil, și alte conversații fabricate tot de ei. Nu le-au plasat pe toate imediat, deoarece le ia timp să le născocească, să traducă din rusă, să le amestece cu cele reale și să introducă fragmente inventate de ei printre discuții reale. Oricâte minciuni ar născoci, fugarii și hoții trebuie să știe un lucru: niciun atac mediatic, nici oprirea gazului și a energiei, pusă la cale împreună cu patronii lor din FSB, nici fabricarea de discuții nu pot opri mișcarea înainte a țării noastre, dreptatea și pedeapsa hoților.

Sancțiunile încep să doară, pedepsele se apropie, iar sub sancțiuni vor cădea și cei care ajută gruparea hoției și războiului să vândă țara. Așa că nu uitați să vă desenați și cătușe, dacă tot v-ați pus pe șotii”, a scris deputatul Radu Marian pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, pe 9 noiembrie, canalele oficiale de Telegram ale președintei Republicii Moldova Maia Sandu și a vicepremierului Andrei Spinu au fost sparte de persoane necunoscute.

Pe cele două conturi au fost distribuite mesaje identice despre „corupția în instituțiile statului” și cu un link către un site care conține o pretinsă corespondență de pe telefonul ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.

Anatol
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media