VIDEO/ UPDATE/ Ședința CMC a fost întreruptă. Consilierii vor reveni la dezbateri miercuri

6 septembrie 2022, 10:04 Politică 178
Ședința Consiliului Municipal Chișinău.  Sursa: Replica Media

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) s-a întrunit marți, 6 septembrie, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi au fost incluse 19 subiecte, precum proiectele de decizie cu privire la aprobarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare mecanizată a teritoriului în municipiul Chișinău și cu privire la utilizarea toponimicului „Chișinău” în marca „TeleFilm Chișinău” de către I.P. Compania „Teleradio-Moldova”.

UPDATE 17:25. Consilierii au luat o pauză până miercuri, 7 septembrie. Ședința va fi reluată la ora 09:30.

UPDATE 17:05. Se examinează subiectul privind datoriile debitoare acumulate de la neachitarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare, cazurile de neconectare frauduloasă la rețeaua de apeduct și canalizare, gestionată de S.A. „Apă-Canal Chișinău”, precum și combaterea acestora.

UPDATE 16:23. Proiectul de decizie cu privire la audierea Raportului privind executarea bugetului municipal Chișinău pentru semestrul I al anului 2022, aprobat de CMC cu 30 de voturi.

UPDATE 15:30. „2.200 metri steri de lemn, doar 2.000 este lemn de foc, depozitul este securizat. Crengi și alte deșeuri avem în jur de 2.300 metri steri. Estimativ, conform autorizțiilor eliberate de Agenția de Mediu sunt preconizați pentru recoltare 1.440 metri steri de lemn și 360 metri steri de crengi. Pentru necesitățile proprii, încălzirea sediilor, avem 15 sobe - 300 metri steri de lemn. Pentru angajații întreprinderii, care conform contractului se alocă 6 metri steri de lemn - amvem nevoie de peste 4.300 metri steri de lemn. La moment, cerere de eliberare a masei lemnoase parvenite din afara întreprinderii - 210, ceea ce înseamnă circa 2.100 metri steri de lemn”, a declarat Victoria Covali cu privire la informația privind asigurarea necesarului de masă lemnoasă pe timp de iarnă persoanelor care utilizează această sursă alternativă de încălzire.

UPDATE 15:05. Consilierii au revenit în ședință, șefa interimară a Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Victoria Covali, a venit cu informația cu privire la măsurile de combatere a ambroziei pe teritoriul municipiului Chișinău.

UPDATE 13:07. Consilierii municipali au plecat în pauză de masă până la orele 14:15.

UPDATE 12:47. Un grup de locuitori ai zonei Malina Mică și a orășelului Codru au venit astăzi, 6 septembrie, în cadrul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) pentru a solicita Primăriei Chișinău și Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație suplinirea cu rute suplimentare a autobuzului nr.9 pe strada N. Testemițanu, precum și crearea rutelor noi în această parte a orașului și a distribuirii transportului public municipal în orășelul Codru.

„Sunt un simplu cetățean care ca și mii de vecini de-ai mei se confuntă cu problema lipsei transportului public eficient. Locuiesc în preajma Malina Mică, în preajma Spitalului Clinic Republican. Această zonă de o importanță vitală pentru municipiul Chișinău suferă de mult timp de lipsa transportului public eficient. (...) Sunt zeci de mii de oameni care se confurntă cu aceeași dilemă: fie merg pe jos până la „MallDova” ca să găsească un transport public, fie întârzie la lucru sau unde au nevoie din cauza transportului public incomod și ineficient de pe strada Testemițanu. Dacă vorbim de o oră mai târzie de 19:00, nici măcar să întârzii undeva nu ai posibilitatea, căci orele uzuale de funcțioanre a autobuzului nr. 9 este de la 06:15 până la 19:22. Anul trecut alături de vecini și alți locuitori, am colectat o petiție cu peste 800 de semnături, în acest an o petiție cu peste 1.200 de semnături în care am solicitat Primăriei și Direcției de Transport să adauge noi unități de transport pe ruta de autobuz nr.9 și să creeze rute de circulație noi care vor permite interconectarea zonei Malina Mică cu alte zone a Chișinăului, nu doar cu sectorul Centru”, a declarat un locuitor am municipiului.

UPDATE 11:20. Proiectul de decizie cu privire la utilizarea toponimicului „Chișinău” în marca „TeleFilm Chișinău” de către I.P. Compania „Teleradio-Moldova” a fost explus de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) de astăzi, 6 septembrie, la solicitarea Partidului Socialiștilor, pe motiv că la ședințele precedente acest subiect numărul necesar de voturi.

Consilierul independent Veaceslav Nedelea a remarcat că de fiecare dată se ajunge la dezbateri ieftine atunci când se examinează vreun subiect cu privire la utilizarea toponimicului Chișinău, iar socialistul Dinari Cojocaru a recunoscut că nu este „împotrivă să-l dăm cuiva care duce faima orașului nostru sau a R. Moldova”, dar în opinia consilierului PSRM, în prezent acesta „s-a transformat într-o bâtă politică care este în mâna Partidului PAS.”

UPDATE 10:40. Ședința CMC a început cu o întârziere de 40 de minute. Reprezentantul Platfromei DA, Ruslan Verbițchi, ales președinte al ședinței cu votul a 31 de consilieri.

Amintim că la 18 august, Departamentul „TeleFilm” al companiei „Teleradio Moldova” a fost anunțat că nu va putea folosi toponimicul „Chișinău” în denumirea sa, după ce în cardul ședinței Consiliului Municipal Chișinău (CMC) proiectul de decizie nu a acumulat numărul necesar de voturi din partea consilierilor, deoarece unii dintre aleșii locali s-au arătat sceptici la calitatea produselor realizate, subliniind că nu ar vrea ca „TeleFilm”, ca și „Teleradio Moldova”, să se transforme într-un pilon al regimului PAS ”.


Alina
publicat de:
Alina Baran
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media