Angajații SMURD detașați în România pentru acordarea suportului sistemului medical în lupta cu COVID-19 au început misiunea

19 octombrie 2021, 16:21 Societate 48
Angajații SMURD detașați în România pentru acordarea suportului sistemului medical în lupta cu COVID 19 .  Sursa: IGSU

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI detașați în România pentru acordarea suportului sistemului medical în lupta cu COVID 19 au început misiunea. Potrivit IGSU, cei 10 angajați SMURD au intrat în ture de 12 ore și intervin în suportul celor 22 de medici moldoveni delegați în România.

IGSU menționează că aceștia acordă asistență în efectuarea misiunilor intra spitalicești de transportare a pacienților pentru proceduri medicale și examinări, dar și monitorizează starea bolnavilor internați în instituție.

Angajații IGSU fac ture în secțiile de Terapie Intensivă și Boli Infecțioase ale Spitalului Mobil „Sfânta Paraschiva” din Iași. Pe parcursul misiunii specialiștii IGSU acordă asistență la îngrijirea pacienților confirmați sau suspecți cu COVID 19, oferă suport la recoltarea probelor biologice persoanelor suspecte de infectarea cu COVID, dar și îngrijesc pacienții din instituția medicală.

Medicii și paramedicii SMURD detașați pentru misiune fac parte din cadrul Direcțiilor regionale căutare salvare nr. 1 și nr. 2 din municipiile Chișinău și Bălți și au calificarea necesară pentru îndeplinirea acestor acțiuni.

Misiunea de asistență se va desfășura în perioada 18 - 27 octombrie 2021.

Cei 11 medici și 11 asistenți/asistente medicale care au plecat luni 18 octombrie, în misiune sunt din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutului de Medicină Urgentă, spitalelor raionale Glodeni, Dondușeni și Stefan Vodă. Majoritatea acestora sunt specialiști în terapie intensivă și toți au experiență de tratament a pacienților cu COVID-19. Membrii celor 2 echipe de paramedici SMURD sunt angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, (subdiviziunile Chișinău și Bălți). Împreună cu aceștia pleacă spre Iași și 3 autospeciale din Chișinău, Bălți și Ungheni.

La rândul ei, România a ajutat Republica Moldova cu medici și echipamente medicale anul trecut, când țara vecină trecea printr-o situație critică din cauza pandemiei. O echipă formată din 42 de medici și asistenți români a plecat în misiune în mai 2020 în Republica Moldova pentru a sprijini personalul medical din această ţară. Ulterior, România și-a continuat ajutorul și a fost prima țară care a donat Republicii Moldova doze de vaccin, în februarie 2021.


Diana
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmareste-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informatii de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media