Potrivit unui comunicat al MAI, este vorba despre un „nou organism, menit să ajusteze arhitectura de securitate europeană pentru situații de criză, precum cea generată de războiul din Ucraina” și care va duce la „fortificarea securității spațiului european, care să cuprindă și Republica Moldova”.
„Numai cu intervenția doamnei comisar Johansson și determinarea ministrului de interne Ceh, noi reușim astăzi, în numai două luni, să punem ancore de securitate dincolo de spațiul Uniunii Europene. Un pas mic pentru noi, specialiștii din domeniul afacerilor interne, dar un pas mare pentru liniștea și pacea cetățenilor întregii Europe, printre care se numără și cetățenii Republicii Moldova. Practic, împreună fortificăm centura de securitate a Europei la graniță cu războiul”, a declarat ministra Ana Revenco la ceremonia de semnarea acordului, la Praga.
Implementarea noului HUB a fost salutată de comisara Ylva Johansson care va transforma Moldova într-un furnizor de securitate pentru Uniunea Europeană.
„De la invazia ilegală a Ucrainei de către forțele lui Putin din 24 februarie, am lucrat intens pentru a sprijini Ucraina. De asemenea, am lucrat pentru a ne proteja securitatea comună. Moldova este un partener de neprețuit în acest sens. HUB-ul de sprijin al UE pentru securitatea internă și managementul frontierelor în Moldova este un pas mare pentru securitatea noastră comună”, a declarat comisara Johansson, citată în comunicatul MAI.
Potrivit informațiilor oficiale, „domeniile prioritare de activitate ale Hub-ului vor fi îndreptate spre diminuarea riscurilor și amenințărilor, care au fost identificate în comun de UE și Moldova, printre care traficul de droguri, arme și ființe umane, migrația ilegală, traficul cu substanțe radioactive, precum și crimele cibernetice. Obiectivele pricipale ale Hub-ului de la Chișinău sunt consolidarea capacităților în aplicarea legii și gestionarea frontierelor, în special prin eficientizarea schimbului de informații, analize și cooperare operațională internațională”, se mai arată în comunicat.
Inițiativa este una extrem de importantă atât pentru Republica Moldova, UE și în special pentru România, spune euroăarlamentarul român Siegfried Mureșan care crede că „acest HUB de securitate al UE la Chișinău va aduce mai multă stabilitate și siguranță la frontierele noastre și va asigura o mai bună protecție în fața amenințărilor provocate de războiul din Ucraina”.
„Participarea Republicii Moldova pentru prima dată la Consiliul Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene, alături de miniștrii justiției și afacerilor interne din toate statele membre ale UE, precum și înființarea acestui Centru JAI la Chișinău reprezintă un pas foarte important în consolidarea parcursului european al Republicii Moldova. Arată încrederea de care se bucură autoritățile de la Chișinău și angajamentul nostru de a sprijini cât mai mult Republica Moldova în parcurgerea pașilor necesari pentru aderarea la UE”, a mai scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de facebook.

publicat de: