Maria Zaharova: Scopul „provocării de la Bucha” este întreruperea negocierilor de pace

4 aprilie 2022, 11:12 Rusia 449
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei.  Sursa: rg.ru

Rusia respinge în continuare acuzațiile privind masacrul din orașul Bucha - atribuit trupelor ruse care s-au retras din suburbiile capitalei ucrainene acum câteva zile. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că scopul „crimei regimului de la Kiev” este de a „întrerupe negocierile pentru pace” dintre Rusia și Ucraina.

„Semnificația acestei crime a regimului de la Kiev este întreruperea negocierilor de pace și escaladarea violenței”, a scris ea pe canalul său Telegram.

Zaharova a numit incidentul „o provocare a armatei și a radicalilor ucraineni” și a amintit că Federația Rusă a solicitat o ședință a Consiliului de Securitate al ONU, în legătură cu acest incident.


Zaharova a pretinde că masacrul din orașul Bucha - atribuit de ucraineni trupelor ruse care au părăsit localitatea acum câteva zile- sunt „o provocare a armatei şi radicalilor ucraineni”, iar imaginile cu civili morți au fost „comandate” de Statele Unite ca parte a unui complot pentru a da vina pe Rusia.

„Cine sunt maeștrii provocării? Bineînțeles că Statele Unite și NATO”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova, într-un interviu la televiziunea de stat Rossia-1. Zakharova susține că reacția imediată a Occidentului față de imaginile cu civili morți indică faptul că povestea a făcut parte dintr-un plan de „a păta reputația” Rusiei.

Aceasta a remarcat totodată că „declaraţiile politice ale Occidentului au fost făcute aproape imediat, înainte de o analiză detaliată a acestei situaţii. (...) Există un punct ce trebuie luat în considerare: şefii de stat, şefii departamentelor de afaceri externe, persoane publice, foşti politicieni au făcut declaraţii bazate doar pe cadre video de un minut, acolo, după părerea mea, chiar mai puțin de un minut. Și câteva fotografii. Şi sunt gata să dea vina pentru toate”, a spus ea la emisiunea de duminică seara cu Vladimir Soloviov.

Ucraina a acuzat duminică Rusia de „genocid”, afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forţelor ruse, în urma retragerii acestora. Numai în oraşul Bucea, la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, conform autorităţilor ucrainene.

Ministerul rus al Apărării a negat că armata rusă ar fi provocat masacrul din localitatea Bucha și a spus că „toate fotografiile și videoclipurile publicate de regimul de la Kiev, care ar fi mărturie despre astfel de „crime” comise de personalul militar rus în orașul Bucha, sunt o altă provocare a autortăților de la Kiev.”

„În perioada în care Bucha a fost sub controlul forțelor armate ruse, nici un localnic nu a suferit de vreo acțiune violentă. Toate unitățile forțelor armate ruse au părăsit complet Bucha pe 30 martie, iar „dovezile crimelor” din Bucha au apărut abia în a 4-a zi după aceea”, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Viceprim-ministra Ucrainei, Irina Vereșciuk, a anunțat că cei care sunt implicați în tortura și execuția civililor vor fi condamnați pe viață, după ce au fost publicate zeci de imagini și înregistrări video cu civilii omorâți în Kiev, Bucha, dar și alte localități. De asemenea, ea le-a transmis soldaților ruși aflați încă pe teritoriul Ucrainei să se comporte „în așa fel încât pentru tot restul vieții să nu fiți nevoit să căutați constant un gol unde să vă ascundeți”, deoarece „războiul se va termina mai devreme sau mai târziu.”

Trupele ruse au părăsit regiunea Kiev, iar în urma lor au lăsat imagini de coșmar: orașe pârjolite și zeci de cadavre ale cetățenilor ucraineni care zac chiar pe drumuri (numărul exact al victimelor încă nu a fost stabilit). În Bucha au fost găsiți zeci de morți cu mâinile legate, primarul orașului declarând că Bucha era „împânzită cu cadavre”. Oamenii, a spus primarul, au fost împușcați în ceafă. În satul Motîjin, au fost găsite cadavre într-o groapă comună. Pe marginea uneia dintre autostrăzile din regiunea Kiev, fotojurnaliştii au văzut trupurile unor femei goale. Forțele ruse au încercat să le ardă.

Duminică, Rusia a transmis că tratativele de pace cu partea ucraineană nu au progresat suficient pentru o întâlnire la cel mai înalt nivel, între preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi că poziţia Moscovei în privinţa statutului Crimeei şi Donbasului rămâne neschimbată, potrivit Reuters.

REPLICA MEDIA transmite în regim de LIVE TEXT toate evenimentele din Ucraina. Toate știrile despre atacul neprovocat și inuman al Rusiei în Ucraina sunt aici pentru fiecare zi: 24 februarie, 25 februarie, 26 februarie, 27 februarie, 28 februarie, 1 martie, 2 martie, 3 martie, 4 martie, 5 martie, 6 martie, 7 martie, 8 martie, 9 martie, 10 martie, 11 martie, 12 martie, 13 martie, 14 martie, 15 martie, 16 martie, 17 martie, 18 martie, 19 martie, 20 martie, 21 martie, 22 martie, 23 martie, 24 martie, 25 martie, 26 martie, 27 martie, 28 martie, 29 martie, 30 martie, 31 martie, 1 aprilie și 2 aprilie.


IMPORTANT!!! E un război în toată regula în Ucraina. Informațiile circulă cu o viteză amețitoare și e foarte greu să le verificăm. Încercăm să fim cât mai obiectivi și ne bazăm mult pe imagini video de la fața locului. Vă mulțumim că accesați resursele Replica Media: Site, Facebook, Telegram și vă îndemnăm să vă informați din cât mai multe surse oficiale.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media