Reacția Ministerului Sănătății la decesul nou-născutului din Florești: Vom analiza acest caz

12 aprilie 2022, 10:27 Sănătate 121
Mânuța unui nou-născut.  Sursa: www.nastenatural.ro

Ministerul Sănătății a venit astăzi, 12 aprilie, cu o reacție la decesul nou-născutului de la Spitalul Raional Florești, subliniind că bebelușul a fost internat în stare extrem de gravă. Ministerul de resort a sigurat că va „analiza acest caz de deces”.

„Bebelușul a fost internat în stare extrem de gravă la Spitalul Raional Florești. Medicii din cadrul instituției au intervenit rapid pentru a-l salva. La fel, a fost solicitat Serviciul Aviasan. Bebelușul nu a putut fi însă transferat într-o instituție medicală din Chișinău din cauză că era în stare foarte gravă”, a declarat pentru Replica Media șefa Serviciului informare și comunicare cu mass-media la Ministerul Sănătății, Elena Mudrîi.

Reprezentanta Ministerului Sănătății a asigurat că ministerul de resort „va analiza acest caz de deces”.

Cauza decesului copilului nu fost divulgată de reprezentanții ministerului de resort.

Amintim că un nou-născut a decedat la Spitalul Raional Florești, iar în urma acestei întâmplări tragice a fost deschisă o cauză penală.

Cazul a fost înregistrat la Poliție pe data de 8 aprilie, iar corpul neînsufleţit al bebelușului a fost îndreptat la expertiza medico-legală, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Alina
publicat de:
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media