VIDEO/ Protestul organizat ȘOR a luat sfârșit. Poliția: la manifestație au participat în jur de 1700 de persoane

6 noiembrie 2022, 14:27 Politică 535
Proteste ȘOR, 6 noiembrie.  Sursa: captură video/Rlive

Memrbii și simpatizanții partidului „ȘOR” s-au adunat la un nou protest în fața Președinției. Astăzi sute de polițiști au fost disponibilizați pe străzile din centrul capitalei pentru a asigura ordinea publică, iar cu câteva ore înainte de începerea manifestației au reținut câțiva tineri înarmați cu răngi metalice, alți doi bărbați au fost îndepărtați de locul manifestației din motiv că erau în stare de ebrietate și cărau cu ei sticle pline cu alcool. La fel, au fost înlăturați și câțiva minori care nu au putut explica ce caută la protest.

UPDATE 16:15. În timp ce Poliția a numărat cu drona aproximativ 1 700 de manifestanți adunați, reprezentanții partidului ȘOR spun că la protest au participat 50 de mii de oameni.

Mai mult, au acuzat politia că a împiedicat deplasarea spre capitală a zeci de microbuze și autobuze. Potrivit organizatorilor, aproximativ 30.000 de oameni nu au putut ajunge la manifestație.


UPDATE 16:10. Protestatarii PP Șor au depus coroanele funerare în fața Președinției.


UPDATE 15:55. Cinci bărbați, unii dintre ei cu antecedente penale, cu comportament dubios și aflați în vizorul poliției pentru huliganism, furt, jaf, consum de droguri și evadare din penitenciar au fost scoși din mulțime și escortați la sediul Poliției.



UPDATE 15:48. Protestatarii intenționează să amplaseze corturi.


UPDATE 15:30. Un tânăr din regiunea transnistreană a fost scos din mulțime și escortat la sediul Poliției, după ce polițiștii au depistat la el obiecte suspecte.


UPDATE 15:00. Potrivit Poliției, la moment la întrunire participă în jur de 1700 de persoane.

Manifestanții au instalat o scenă pe bulevardul Ștefan cel Mare și rostesc discursuri anti-guvernare. Între timp, mai multe femei oferă flori albe polițiștilor din cordon.


UPDATE 14:45. Protestatarii au încercat să rupă cordonul format din polițiști. Aceștia intenționau să ajungă în Piața Marii Adunări Naționale.

Șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu, a spus că acțiunea protestatarilor „este o ilegalitate”, transmite portalul de știri Newsmaker.

„Ei nu au nici o autorizare de a traversa mai departe de Președinția Republicii Moldova, dar cu părere de rău asta este situația. Aceștia sunt liderii care încearcă cumva să destabilizeze situația în Republica Moldova și încă o dată se adeverește că cauza penală care este pornită pentru dezordine în masă este legiferată prin aceste acțiuni care le vedem cu toții”, a spus Cernăuțeanu.


UPDATE 14:25. Un tânăr a fost scos din mulțime de oamenii legii și a fost dus într-o dubiță a poliției.



UPDATE 14:15. În timp ce manifestanții aduși organizat de membrii partidului ȘOR strigă „Jos Maia Sandu” și cer demisia conducerii țării, un grup de cetățeni s-au adunat la un contra-protest. Aceștia strigă - „Hoții!”, „La pușcărie!”.

UPDATE 14:15. Poliția a reținut doi bărbați din centrul capitalei, veniți la întrunire. Aceștia aveau cu ei obiecte interzise, periculoase pentru viață. Aceștia sunt documentați de poliție. Până la moment, la Inspectoratele de Poliție au fost escortate, pentru documentare, 30 de persoane.


UPDATE 14:04. Sute de manifestanți, filmați cu puțin timp în urmă pe strada Mihai Viteazul din Chișinău. Aceștia se îndreptau la protest.


Urmăriți Live evenimentele de la protest:

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media