Vadim Ceban: „Dacă Gazpromul închide robinetul pentru R. Moldova, ieșim pe piață sau cumpărăm de la Energocom, care este furnizor de ultimă opțiune”

1 noiembrie 2022, 22:18 Economie 448
Gazprom.  Sursa: Sergei Bobylev / TASS

Directorul Companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, susține că dacă Gazpromul închide robinetul pentru R. Moldova, avem o singură soluție să ieșim pe piață sau cumpărăm de la Energocom care este prin hotărâre de Guvern, furnizor de ultimă opțiune pentru serviciul public în cazul situațiilor de urgență. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Totodată și expertul IPRE, Mihai Mogîldea a declarat că există această posibilitate, ca cei de la Gazprom la indicația Kremlinului să stopeze livrările de gaz către Republica Moldova, însă, notează el, situația actuală le-ar convine mai mult.

„Este și asta o posibilitate, există aici teoretic niște argumente contractuale pe care ar putea să le invoce legate de acele clauze privind auditul, și evident că ar putea să recurgă și la această metodă, dar cred că le convine mai mult situația actuală. Prin aplicarea a acestor limitări la volumele de gaze exportate, practic încearcă cumva să convingă publicul de aici care în continuare este consumator fidel al produselor analitice venite dinspre Federația Rusă că totuși Gazpromul își face datoria, livrează cantitățile care sunt posibile din punct de vedere tehnic, că ar exista anumite motive pentru care sunt aceste scăderi. Unul din motive fiind legat de situația din Ucraina care iarăși conform discursului venit de la Kremlin că nu este provocat de către Rusia. Evident aceste toate argumente nu sunt plauzibile, nu sunt credibile, dar pendulând cu aceste argumente, ei încearcă cumva să păstreze aparența și îndeplinesc atribuțiile și livrează gaz în continuare către R. Moldova,” a declarat în platoul TVR Moldova, Mihai Mogîldea, expert IPRE.

Totuși, Mihai Mogîldea a menționat că în cazul în care ar înceta să o facă ar fi clar pentru mai multă lume, chiar și pentru cei care din păcate sunt victimele propagandei venite de la Kremlin că Rusia se face vinovată de situația energetică din R. Moldova și că acolo în principiu trebuie să căutăm și să găsim vinovatul de situația în care suntem la ora actuală.

„De aceea, eu cred că vor încerca să păstreze aparențele cel puțin pentru o perioadă, dar nu exclud că ar putea să ne lovească și să utilizeze inclusiv acest instrument la îndemână, dacă vor vedea că autoritățile noastre vor avea probleme să se descurce cu găsirea unor resurse în special financiare pentru a compensa prețurile din facturi. Să nu uităm că pentru luna noiembrie, încă nu avem date privind banii care vor veni de la Guvern care vor compensa prețurile din facturi, toate aceste informații vor fi disponibile în a doua jumătate a lunii noiembrie. Și, atunci neavând aceste date cetățenii noștri au o incertitudine cu privire la modul în care vor evolua lucrurile în săptămânile următoare, cel puțin dacă am avea la îndemână niște date privind nivelul de vulnerabilitate care se încadrează diferite grupuri de cetățeni, atunci poate și pentru ei ar fi mai ușor de înțeles în ce măsură vor putea să acopere aceste prețuri din facturi,” a mai adăugat expertul IPRE.

De aceeași părere este și directorul Companiei Moldovagaz, Vadim Ceban, care a spus că a luat în calcul această situație.

„Am luat în calcul această situație. Respectiv având în vedere că anumite cantități de gaze pe care noi le-am acumulat, având economii în perioada de vară și inclusiv septembrie-octombrie, noi le-am livrat la rezerva de stat, adică rezerva strategică de stat aceste cantități, respectiv având acest scop, în cazul avem limitări la zero. Noi trăim deja în această criză, nu a apărut acum, pur și simplu domeniul electroenegetic acum s-a vorbit mai mult. Dar, criza în sectorul gazelor durează deja un an și respectiv noi analizele și scenariile cu varianta că este stopat, suspendat livrarea totală sau contractul este suspendat sau în general reziliat noi am analizat. În această situație avem o singură soluție să ieșim pe piață sau cumpărăm de la Energocom care este prin hotărâre de Guvern, furnizor de ultimă opțiune pentru serviciul public în cazul situațiilor de urgență,” a menționat directorul Companiei Moldovagaz.

Întrebat dacă la iarnă cetățenii vor avea gaz, Vadim Ceban a spus că se vor găsi cantități de gaze, doar că nu se știe care va fi costul lor.

„Se discută acum diferite opțiuni și variante cum se va dezvolta inclusiv ponderea formării acestor prețuri și cotații. Dacă vorbim la costul gazelor, costul păcurii acum în timpul de față este mai competitiv și după ce cunoaștem noi, Termoelectrica de exemplu care consumă circa 300 de milioane de m3 pe an, inclusiv perioada de iarnă. Dacă se va substitui această cantitate de gaze cu păcură, dacă se va reuși la consumatorul nostru de bază Termoelectrica, atunci cred că consumul se va reduce cu circa 30% de gaze naturale și vom avea cantități pentru consumatorii vulnerabili,” a mai adăugat acesta.

Amintim că Gazprom a anunţat recent diminuarea livrărilor de gaze către Republica Moldova, respectiv numai 5,7 milioane de metri cubi pe lună, ceea ce reprezintă 51% din volumele agreate conform contractului. Partea rusă a motivat această reducere prin disputele cu Chişinăul asupra plăţii gazelor şi refuzul operatorului ucrainean al conductelor de a oferi un „serviciu integra” pentru transportul acestor gaze.

Acest volum este repartizat după cum urmează: 3,4 milioane de m3 pe zi pentru malul drept și 2,3 milioane pe zi pentru malul stâng. Regiunea transnistreană va primi cu circa 40% mai puțin decât în luna octombrie.

Potrivit șefului Moldovagaz, compania rusească Gazprom nu are niciun motiv, conform contractului, de a limita volumele de gaz livrate Republicii Moldova, iar singurul argument prezentat de partea rusească este că Gazpromul nu poate transporta gaze pe teritoriul Ucrainei, însă, acesta nu este unul „palpabil”, a declarat el.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media