VIDEO/ ULTIMA ORĂ/ Litvinenco anunță o inițiativă legislativă, un proiect al „Legii Magnitsky Moldova”, pentru transpunerea a sancțiunilor internaționale în legislația R. Moldova : „Astăzi va fi transmisă consultărilor publice”

9 decembrie 2022, 11:29 Politică 225
S. Litvinenco.  Sursa: captură video/Privesc.eu

Prim-ministra Natalia Gavrilița și ministrul Justiției Sergiu Litvinenco au susținut vineri, 9 decembrie, o conferință de presă privind măsurile care urmează să fie adoptate pentru a transpune sancțiunile internaționale împotriva persoanelor cercetate penal în legislația Republicii Moldova, la scurt timp după ce Ambasada Marii Britanii a anunțat că va îngheța activele fugarilor Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor pe teritoriile sale. La conferință ministrul Sergiu Litvinenco a anunțat o inițiativă legislativă, un proiect al „Legii Magnitsky Moldova”, inspirat din legislația SUA, a Canadei, Litaniei și a Marii Britanii, care va permite armonizarea legislației naționale în acest context.

UPDATE 11:45. Ministrul Justiției a anunțat despre o inițiativă legislativă care va fi suspusă consultărilor publice chiar astăzi.

„Proiectul de lege care ar transpune sancțiunile internaționale în legislația națională. Ministerul Justiției l-a elaborat și astăzi va fi transmis spre consultare publică. Așa numitul proiect al „Legii Magnitsky Moldova” este unul complex, inspirat atât din legislația SUA, cât și din legislația statelor care deja au transpus legislația Magnitsky în propria legislație - vormbim despre Canada, Litania, Marea Britanie”, a declarat el.

Proiectul de lege va fi transmis în ședința secretarilor de stat astăzi, după care proiectul va fi avizat, consultat, în curând va fi adoptat și de Guvern după toate etapele prevăzute și, sper ca până la sfârșitul anului acest proiect să fie adoptat în lectură finală în Parlament, promulgat și publicat în Monitorul Oficial. Probabil proiectul de lege va fi disponibil chiar astăzi pe pagina Cancelariei de Stat.


UPDATE 11:35. „Astăzi, de Ziua Internațională Anticorupție, am primit o veste importantă de la Londra. Fugarii Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor au fost sancționați de Guvernul Marii Britanii. Orice active deținute de cei doi în Marea Britanie, sau oricare dintre teritoriile deținute peste mări ale Marii Britanii precum Insulele Virgine Britanice și Insulele Cayman, vor fi înghețate.

Cetățenilor Marii Britanii li se vor interzice orice tranzacții economice cu oricare din persoanele sancționate.

De asemenea, li se refuză intrarea în Marea Britanie. Este încă o lovitură dată cu sprijinul partenerilor noștri grupării pentru hoție și război și un semnal foarte clar - cei care au jefuit țara vor ajunge acolo unde le este locul - la închisoare.

Aceste măsuri se referă și la justiție, la restabilirea dreptății pentru oamenii care au fost furați de mai mult timp, dar și la recuperarea activelor de la infractori către oamenii care muncesc din greu în această țară și care de fapt au fost cei care au câștigat acești bani. ”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița.

Șefa Executivului a amintit că în acest an a fost votată legea care permite condamnarea în absență a infractorilor care au părăsit țara. După ce vor fi condamnați, autoritățile vor putea să le confiște averile și să întoarcă banii cetățenilor. La fel, a menționat ea, Maia Sandu a aprobat legea care permite confiscarea extinsă a averilor a celor care au furat țara, inclusiv a averilor ascunse la rude.

„Cercul din jurul corupților și hoților din țară se strânge. Suntem hotărâți să asigurăm toate conițiile ca politicienii corupți să fie investigați”, a mai spus ea.

Urmăriți conferința Live:

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media