La Orheiul Vechi a fost dat startul Festivalului de muzică clasică „DescOPERĂ”, după o pauză de trei ani

18 iunie 2022, 17:47 Muzică 101
Festivalul DescOPERĂ 2022.  Sursa: Ministerul Culturii/Facebook

În seara zilei de vineri, 17 iunie, a fost inaugurată cea de-a cincea ediție a Festivalului de muzică clasică DescOPERĂ. Festivalul, reluat după o pauză de trei ani, se desfășoară, tradițional, la Orheiul Vechi și va dura trei zile. La eveniment a participat ministrul Culturii, Sergiu Prodan, însoțit de omologul său român, Lucian N. Romașcanu.

„Doi ani am așteptat acest moment. Am trecut prin această groaznică pandemie, care a lăsat cele mai grave sechele, în special pe domeniul culturii. Acum trecem prin altă grozăvie în imediata apropiere și care ne afectează la fel de mult - războiul din Urcaina. Dar astăzi sărbătoarea e dublă pe seama faptului că, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de țară candidat Ucrainei și Republicii Moldova. Și dacă e să vorbim de integrare europeană, avem cu ce! Avem o bogăție inestimată, care sunt oamenii noștri talentați, care este patrimoniul nostru, în mare parte imaterial, dar de o valoare greu de supraestimat. Vom depune tot efortul ca acest festival să se ia de piept cu Festivalul de pe Arena di Verona și să organizăm, în acest peisaj mirific, multe concerte bune, multașteptate, cu lume de pe lume adunată”, a declarat Sergiu Prodan.

Potrivit Ministerului Culturii, la festival evoluează nume sonore precum Valentina NaforniȚĂ, Natalia Tanasiiciuc, baritonul Jelihovschi Andrei, soliștii invitați din Serbia - Ljubica Vranes și Dragoljub Bajic, violonista - Rusanda Panfili, ansamblul vocal „Batumi” acompaniați de orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” sub bagheta dirijorului Daniel Jinga și Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, director artistic și prim-dirijor - Mihail Agafiţa.

La ediția de anul acesta a venit și dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer, unul dintre inițiatorii primei ediții a festivalului.






Anastasia
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media