Rusia respinge acuzaţia că Moscova plănuieşte să destabilizeze R. Moldova. Zaharova: „Declarațiile Chișinăului sunt nefondate și neîntemeiate”

14 februarie 2023, 11:55 Rusia 191
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei.  Sursa: captură video/Youtube

Rusia a respins marţi acuzaţia preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în sensul că Moscova plănuieşte să destabilizeze situația de securitate din țară. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a spus că declarațiile Chișinăului sunt nefondate și neîntemeiate, iar „adevăratul scop” al Kievului, care a lansat „dezinformarea despre planul rus de destabilizare a Moldovei”, este „atragerea Chișinăului într-o confruntare dură cu Rusia”.

„Astfel de afirmaţii sunt complet nefondate şi neîntemeiate", a subliniat Zaharova, într-un comunicat al Ministerului rus de Etxerne.

„Sunt construite în stilul clasic al Statelor Unite, a altor țări occidentale și Ucraina: mai întâi se lansează acuzații cu referire la presupuse informații secrete care nu pot fi verificate, apoi sunt folosite pentru a justifica propriile acțiuni ilegale.”, - a spus Zaharova.

Zaharova a acuzat de asemenea Ucraina că vizează să crească tensiunile între Rusia şi Moldova, afirmând că Kievul încearcă să atragă Moldova „într-o confruntare dură cu Rusia”.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a adăugat că autorităţile moldovene au confirmat „această informaţie falsă cu scopul de a utiliza mitul ameninţării ruse pentru a distrage atenţia cetăţenilor ţării de la problemele interne provocate înainte de toate de eşecul politicii social-economice a actualei administraţii şi pentru a întări lupta împotriva disidenţei şi oponenţilor politici”.

„Respingem categoric insinuările privind presupusa intenţie a Rusiei de a destabiliza situaţia din Republica Moldova”, a insistat purtătoarea de cuvânt, făcând apel la Chişinău să nu cedeze provocărilor, să ţină seama de interesele cetăţenilor săi şi să realizeze „marile avantaje pe care le presupune o relaţie stabilă şi amicală cu Rusia”.

Zaharova a subliniat că, „spre deosebire de țările occidentale și Ucraina, Federația Rusă nu se amestecă în treburile interne ale Moldovei și ale altor țări ale lumii” și că Rusia nu reprezintă o amenințare la adresa securității Republicii Moldova.

Declarațiile vin după ce lun, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că Moscova continuă să încerce să destabilizeze situația de securitate a Republicii Moldova - de această dată, cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, inclusiv cetățeni străini, în acțiuni violente, pentru a forța schimbarea puterii de la Chișinău.

Șefa statului a spus că documentele recepționate de la instituțiile ucrainene demonstrează „o bună documentare” a locațiilor și a aspectelor logistice pentru organizarea activităților subversive pe teritoriul Republicii Moldova și a îndemnat instituțiile statului să dea dovadă de vigilență maximă.

Amintim că săptămâna trecută, președintele Ucrainei Vladimir Zelesnkiy, a afirmat la Bruxelles că informat-o pe Maia Sandu despre „planurile Rusiei de a destabiliza situația în Republica Moldova”. Potrivit liderului de la Kiev, spionajul ucrainean a depistat un document ce ar conține planurile serviciilor secrete rusești în raport cu Republica Moldova..

Maia Sandu a confirmat acest lucru și a spus că este în legătură permanentă cu lideri de state și guverne din țările europene și cu alți parteneri externi, inclusiv cu președintele Zelenskiy, cu care are un schimb continuu de opinii și informații privind situația din regiune.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media