ULTIMA ORĂ! În pofida grevei și protestul avocaților, majoritatea a aprobat modificările la Legea Avocaturii, în lectura II, cu o modificare

21 ianuarie 2022, 16:06 Justiție 385
Avocații, la protest în fața Parlamentului.  Sursa: Replica Media

În pofida grevei generale și protestul avocaților, cu 56 de voturi, majoritatea PAS a aprobat modificările la Legea Avocaturii, inclusiv amendamentul prin care avocații vor putea fi reținuți, aduși silit și arestați sau percheziționați în cazul comiterii unor infracțiuni doar cu acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunilor de corupție și flagrante.

Potrivit proiectului aprobat de legislativ, persoanele care au cel puțin 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, precum și cele care dețin titlu de doctor, să fie scutite doar de la efectuarea stagiului, însă nu și de examenul pentru admitere în profesie (de calificare).

Până la susținerea examenului de calificare, categoriile de persoane menționate vor fi obligate să urmeze cursuri, în volum de cel puțin 20 ore, în materia deontologiei profesionale a avocaților și de administrare a formelor de exercitare a avocaturii, conform planului aprobat de Consiliul Uniunii Avocaților.

O altă inovație este că pentru avocatul stagiar contractul de efectuare a stagiului profesional nu va purta caracter oneros, excluzându-se în acest mod tentativele de comercializare a contractelor de efectuare a stagiului profesional, precum și sporirea nivelului abilităților și capacităților acumulate de avocatul stagiar pe parcursul perioadei efectuării stagiului. Încălcarea acestei reguli va atrage la rândul să răspunderea disciplinară.

În aceeași ordine de idei, întru sporirea eficienței stagiului profesional efectuat și dobândirea unor abilități practice în domeniul specific de activitate, avocatul stagiar va avea dreptul să asiste avocatul îndrumător la orice fază a procesului civil, penal și contravențional.

Totodată, prin intermediul proiectului, avocatului stagiar să i se va permite acordarea asistenței juridice garantate de stat pe cauze civile.

Un amendament inclus pentru lectura a doua, care a stârnit critici în rândul breslei de avocați, ulterior aceștia declarând grevă generală și organizarea protestelor, este prin care avocații vor putea fi reținuți, aduși silit și arestați sau percheziționați în cazul comiterii unor infracțiuni fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților.

Amendamentul propus de Stamate, aprobat astăzi de Parlament:

„Versiunea finală a amendamentului aprobat: (2) Avocatul nu poate fi reținut, supus aducerii silite, arestat, percheziționat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților, cu excepția infracțiunilor specificate la art. 324 - 326 Cod Penal și a infracțiunilor flagrante, de săvârșirea cărora este suspectat avocatul. La efectuarea percheziției la sediul profesional al avocatului în alte cazuri decât infracțiunile flagrante, avocatul este în drept să solicite prezenta decanului baroului sau a unui avocat desemnat de acesta. In acest caz actiunea procesuala se suspenda, dar nu mai mult decât pentru 2 ore. Decanul baroului sau avocatul desemnat de acesta asistă la efectuarea percheziției și are dreptul să facă în legătură cu aceasta obiecții și declarații care vor fi consemnate în procesul verbal al percheziției”.


Avocații din toată țara au intrat în perioada 20 - 24 ianuarie în grevă generală. Aceștia au cerut Parlamentului să retragă amendamentul propus de către Olesea Stamate la proiectul de lege cu privire la avocatură, ce ține de imunitatea acestora.

Anterior, reprezentanții UAM au calificat inițiativa drept un „atentat la independența avocaților” și consideră că abrogarea alineatului 2 din articolul 52 al legii Avocatului va permite instituțiilor de forță să comită abuzuri.

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, s-a arătat „nedumerit” de inițiativa deputatei PAS și a întrebat-o dacă merită în acest fel să monteze toată comunitatea avocaților împotriva guvernării.”

Tănase a dat de înțeles că ar fi fost mai bine ca acest subiect sa fi fost discutat de către Ministerul Justiției și Uniunea Avocaților și sa fie găsită o soluție rezonabilă și acceptabilă pentru toată lumea, iar apoi să ajungă în Parlament.

Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media