Trei cetățeni moldoveni au suferit răni ușoare după deraparea unui autobuz în județul Galați. Precizările MAEIE

29 ianuarie 2023, 10:03 Societate 657
Accident Galați.  Sursa: monitoruldegalati.ro

Trei cetățeni moldoveni au suferit răni ușoare după deraparea în județul Galați a unui autobuz înmatriculat în Republica Moldova. Accidentul s-a produs ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile.

Autobuzul a derapat în apropierea localității Berheci, județul Galați, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați și SMURD.

Potrivit informațiilor preliminare obţinute de reprezentanții consulatului Republicii Moldova la Iași, dintre cei 8 cetățeni moldoveni care se aflau în autobuz, 3 cetățeni moldoveni au suferit răni ușoare și sunt în afara oricărui pericol.

MAEIE precizează că, la nivelul oficiului consular, nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară în legătura cu acest accident, responsabilii de la consulat fiind în contact cu autoritățile române, pentru a acorda asistență consulară în funcție de solicitări, potrivit purtătorului de cuvânt al MAEIE Daniel Vodă.

În legătură cu ninsoare și viscolul din țara vecină autoritățile recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului și să urmărească anunțurile autorităților locale privind condițiile de călătorie.

Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media