Polițiștii au reținut bărbatul suspectat de profanarea mormintelor din cimitirul „Sf. Lazăr” din capitală

13 mai 2022, 10:38 Societate 99
Profanare de morminte la cimitirul Sfântul Lazăr.  Sursa: Politia.md

Inspectoratului de Poliție Rîșcani au reținut un bărbat de 35 de ani, originar din raionul Strășeni, care era suspectat de furtul unei biciclete. În urma mai multor acțiuni de constatare s-a stabilit că tot această persoană a săvârșit la data de 6 mai curent, profanarea mormintelor din cimitirul „Sf. Lazăr” din Chișinău.

Suspectul este cercetat penal pentru furt și pentru profanarea mormintelor și a monumentelor.

Anterior, bănuitul a fost cercetat penal și pentru jaf, de către Inspectoratul de Poliție Rîșcani.


Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă amendă de la 27 000 de lei la 67 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de la 1 la 4 ani.

La 6 mai, Poliția informa precum că mai multe morminte de la cimitirul Sf. Lazăr din capitală au fost profanate Potrivit Poliției, au fost incendiate 20 de cruci și peste 70 de coroane de flori, iar acțiunile ar fi „specifice unor ritualuri”.


Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Diana
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media