La eveniment a participat prim-ministra Natalia Gavrilița care a apreciat efortul depus de toți cei care au lucrat la acest proiect - autoritățile centrale, cele locale, companiile implementatoare, și a declarat că, în ciuda piedicilor generate de pandemie și, apoi, de război, s-a reușit finalizarea acestuia în timp rațional.
„Mă bucur că, începând de astăzi, grație acestui drum de ocolire, proiectat și executat conform tuturor normelor europene, fluxul de transport ce traversa până acum orașul Comrat se va fluidiza. Asta înseamnă și o degajare a transportului spre sudul țării, dar și timp câștigat pentru șoferi. Ne dorim foarte mult ca toate drumurile din Moldova să arate așa, într-o stare foarte bună. Chiar azi am lansat proiectul AEO, iar cu regim autorizat și cu drumuri mai bune vom impulsiona economia regiunii de sud și a întregii țări. Muncim intensiv, alături de partenerii noștri de dezvoltare, pentru ca șoselele naționale să fie reabilitate calitativ și în termeni rezonabili”, a spus șefa Guvernului.
Pe lângă Natalia Gavrilița, prezentă a fost șoi bașcana Găgăuziei Irina Vlah, care a declarat că „este mai mult decât un drum. Este un impuls pentru modernizarea Sudului Moldovei”.
„Avem cu ce ne mândri și trebuie să recunosc că este un sentiment pe care îl împărtășesc astăzi cu doamna prim-ministră. Pentru că reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri publice a fost şi rămâne o prioritate în politică și economie, un obiectiv prioritar pentru un guvern național. Și acest obiectiv l-am atins – grație suportului financiar acordat de Banca Europeană de Investiții în valoare de 30 de milioane de Euro și, desigur, grație firmei constructoare.
Și astăzi noi ne simțim, cu adevărat, o civilizație europeană. Consolidarea infrastructurii pe teritoriul Republicii Moldova va contribui la integrarea graduală a țării noastre în „familia țărilor europene. Iar statutul de țară-candidat pentru integrare în Uniunea Europeană ne deschide multe oportunități în acest sens”, a punctat guvernatoarea Găgăuziei.
