DOC/ Tânăra de la Comrat, care și-a ucis cu bestialitate mama, nu va face pușcărie: Va fi internată într-un spital de psihiatrie sub supraveghere strictă

6 decembrie 2021, 16:38 Politică 197
Cazul tinerei din Comrat care și-ar fi ucis mama, transmis în judecată.  Sursa: știri.md

Tânăra de 22 de ani de la Comrat care și-a ucis mama cu bestialitate și-a primit sentința. Astfel, Judecătoria de la Comrat a decis internarea acesteia într-un spital psihiatric sub strictă supraveghere. Asta după ce expertiza psihiatrică a constatat că este inadecvată, nu conștientizează cele ce i se întîmplă și nici ceea ce a făcut.

Sentința a fost dispusă la 29 noiembrie de judecătoria Comrat. Potrivit deciziei, instanța a confirmat cu certitudine omorul sadic al femeii de către fiica sa, a audiat martori, a realizat expertize, însă nu au putut să o condamne pe tânără din cauza stării în care se află. Din această cauză, Anna L. nici nu a participat la judecată, mai mult, nici nu a putut fi audiată, astfel încât ancheta nu a putut identifica motivele exacte ale crimei.

Tot în materialele dosarului se spune că fata a fost crescută de la 5 ani de bunică. Asta după ce mama sa a plecat la muncă în străinătate. Inițial în Istanbul, iar în ultimii ani se afla în Germania. Tatăl biologic al fetei se află în închisoare. Potrivit mărturiilor bunicăi Annei L, în ultima perioadă, nepoata sa ar fi dus o viață amorală, consuma alcool și droguri. Cu o lună înainte de crimă, tânăra ar fi ajuns la spital din cauza unei supradoze. În acel moment, mama acesteia, care se afla la muncă în Germania, ar fi decis să revină acasă și să o convingă pe fiică să treacă un curs de reabilitare.

Cu această ocazie, înainte de crimă, mama fetei a invitat și o cunoștință de la Chișinău care ar conduce un centru de reabilitare. Chiar dacă a avut 2 întâlniri cu mama și fiica, bărbatul nu a putut face o evaluare corectă a stării în care se afla la acel moment tânăra și ar fi convenit ca tânăra să vină la un control după ce mama sa va reveni în Germania.

Un alt aspect care apare în dosar este legat de o frică a fetei că mama sa o va lăsa fără mașină și apartament. Asta după ce, chiar cu o zi înainte de crimă, femeia ar fi vândut mașina pe care o deținea. Prietenul fetei ar fi spus că tânăra s-ar fi plâns că se ceartă des cu mama sa și că nu se înțeleg. În seara crimei, după ce și-a omorât mama, tânăra ar fi venit la apartamentul acestuia și i-ar fi spus că are chef de a bea șampanie. După, au mers la magazin, iar în timp ce au băut un pahar, fata i-a spus că și-a omorât mama, după care nu a mai vorbit, s-a închis în sine și s-a culcat. De acolo a fost reținută de poliție, iar cazul a ieșit în public.




Consumul excesiv de alcool daunează grav sănătății
Cristian
publicat de:
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media