„Precizăm că licitațiile începute de furnizorul central de energie - Energocom, sunt necesare pentru a achiziționa anumite cantități de gaze naturale din surse alternative pentru a echilibra volumul și a menține conductele funcționale. Se întâmplă din motivul că, în prezent, Republica Moldova nu primește cantitatea necesară de gaze naturale din partea „Gazprom””, potrivit APP.
Licitația lansată în cea de-a treia zi de către furnizorul central de energie electrică, Energocom, a fost câștigată de doi ofertanți. Este vorba despre DXT Commodities - o companie internațională care este lider pe piața angro de gaz și energie, dar și compania poloneză PGNiG, care vor furniza mâine gaze naturale în conductele Republicii Moldova.
Publicația britanică Financial Times a publicat miercuri, 27 octombrie, un articol dedicat crizei gazelor din Republica Moldova în care dezvăluie că Rusia prin Gazprom a cerut Republicii Moldova să renunțe la Acordul de Liber Schimb și Aprofundat cu UE și implementarea pachetului energetic 3 în schimbul unui contract avantajos de durată de livrare a gazelor.
Cei de la Financial Time citează 2 surse independente care au participat la negocierile de săptămâna trecută. Potrivit acestora, Rusia își dorește o slăbire a influenței europene în Republica Moldova, în schimb fiind gata la concesii mai mari privind livrarea gazelor. Asta după ce „în iulie președinta Maia Sandu și partidul pro-vest susținut de ea au câștigat detașat alegerile parlamentare”, notează publicația.
Kremlinul însă a neagat informația. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, susține că „sunt negocieri exclusiv comerciale”, potrivit RIA Novosti.
La ultima întrevedere, Republica Moldova nu a reușit să ajungă la un acord cu Rusia privind livrarea gazelor, discuțiile rămânând a fi divergente. Reprezentanții Gazpromului au pasat vina pe Chișinău privnd eșuarea negocierilor, invocând că țara noastră ar avea o pretinsă datorie de 433 milioane dolari și, ținând cont de întârzierea efectuării plăților, suma totală a datoriei este de 709 milioane dolari, iar în caz că nu va fi achitată și, în consecință, nu va fi semnat un nou contract de la 1 decembrie a acestui an, atunci Gazprom va opri livrările de gaze către Republica Moldova,
De cealaltă parte, viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii, a confirmat că prețul cerut de conducerea rusă este mai mare decât ofertele de pe piețele internaționale de gaz și include condiții financiare și nefinanciare, inclusiv achitarea în termeni restrânși a unei datorii de circa 700 de milioane de dolari.
De menționat că, contractul Chişinăului cu Gazprom a expirat la sfârşitul lunii septembrie. Guvernul a cerut o prelungire, dar a fost respinsă noua ofertă de preţ de 790 USD per 1.000 metri cubi de gaz.
Începând de vineri, 22 octombrie, și timp de 30 de zile, în Republica Moldova este instituită stare de urgență. Decizia survine în contextul situații excepționale de pe piața gazelor naturale.
După instituirea stării de urgență în sectorul energetic, sâmbătă, 23 octombrie, Ucraina a anunțat că este gata să acorde asistență Republicii Moldovei privind aprovizionarea cu gaze în legătură cu situația dificilă din țară, din cauza eșecului negocierilor cu Gazprom - companie controlată de statul rus. Declarația a fost făcută de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Alexei Danilov, transmite biz.nv.ua.
Totodată, luni, 25 octombrie, Guvernul Republicii Moldova a informat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Este prima achiziție de gaz din surse alternative din istoria Republicii Moldova.
Totuși, prețul achiziției este ținut în taină, iar potrivit șefei Guvernului, Natalia Gavrilița, prețul nici nu poate fi făcut public din motiv că, potrivit contractului, este un secret comercial.
