ULTIMA ORĂ/ Din 1 iulie, călătoria cu transportul public în Chișinău va costa 6 lei

13 iunie 2022, 18:35 Auto 437
Transport public.  Sursa: Chișinău.md

De la 1 iulie, costul unei călătorii cu troleibuzul și autobuzul în municipiul Chișinău ar urma să fie de 6 lei, comparativ cu 2 lei și, respectiv, 3 lei cât este în prezent. Anunțul a fost făcut de Primăria municipiului Chișinău.

Potrivit municipalității, în urma acestei decizii, „în premieră”: 200 de mii de pensionari vor călători gratuit, 40 de mii de copii și elevi până în clasa 5-a vor călători gratuit și 18 categorii de persoane, inclusiv vulnerabile, vor călători gratuit.

„Dacă călătorești mai mult cu transportul public, indiferent cu troleibuzul sau autobuzul, prețul unei călătorii poate ajunge mai mic decât este azi, de doi lei. Prețul propus de 6 lei, va fi unicul atât pentru Chișinău, cât și suburbii.Cu abonamentul procurat se va putea călători din suburbie în Chișinău și retur, indiferent dacă persoana schimbă transportul de pe troleibuz sau autobuz, prețul și abonamentul va rămâne unic și neschimbat”, anunță Primăria Capitalei.

Autoritățile Capitalei spun că vor pune accent pe abonamentele la călătoria cu transportul public:

  • 234 de lei, abonament pentru 1 lună
  • 594 de lei, abonament pentru 3 luni
  • 972 de lei, abonament pentru jumătate de an

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a aprobat, la 13 iunie, Metodologia calculării și reglementării tarifelor și costurilor pentru serviciile de transport de călători, costului unui vehicul-kilometru și mecanismul de aplicare și reglementare a abonamentelor de călătorie, iar conform proiectului de decizie, primarul general Ion Ceban a fost delegat să ajusteze prețurile pentru o călătorie la transportul public municipal.

Anatol
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media