„Sunt lucruri care nu pot fi trădate, iar aceasta este o trădare”. Amenințările din partea Kremlinului la adresa R. Moldova continuă, după ce panglica Sf. Gheorghe a fost interzisă prin lege

20 aprilie 2022, 21:12 Politică 556
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE al Rusiei.  Sursa: rg.ru

Declarațiile președintei Republicii Moldova Maia Sandu despre panglica Sfântului Gheorghe sunt „inacceptabile”, la fel ca și decizia Chișinăului de a interzice acest simbol, a declarat purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova. Aceasta a făcut un apel autorităților Republicii Moldova „să renunțe la retorica respectivă”, menționând că în caz contrar „Moscova va răspunde”.
panglica Sfântului Gheorghepanglica Sfântului Gheorghe

„Sunt lucruri care nu pot fi trădate, iar aceasta este o trădare reală”, a spus Zaharova la un briefing de presă, potrivit Ria Novosti.

„Astfel de decizii provoacă indignare și cu greu corespund declarațiilor conducerii moldovenești despre angajamentul față de statutul neutru al republicii”, a adăugat ea.

„Încă o dată, facem apel autorităților de la Chișinău să renunțe la retorica respectivă care dăunează cooperării ruso-moldovenești. În caz contrar vom răspunde. Aceste răspunsuri vor fi dureroase", a spus purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

„Nu este alegerea noastră și nu susținem o astfel de retorică”, a subliniat Zaharova.

Marți 19 aprilie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat într-un briefing de presă că a promulgat legea care interzice în Republica Moldova simbolurile care promovează agresiunea militară rusă în Ucraina - literele Z, V și panglica Sfântului Gheorghe.

Miercuri, 20 aprilie, Legea a intrat ăn vigoarre după ce a fost publicată în monitorul oficial.

Șefa statului a explicat că nimeni nu intenționează să interzică sărbătoarea de 9 mai și că oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe cei care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Ea a subliniat că simbolurile își schimbă sensul în funcție context, de realități, iar simbolurile pe care sunt acum incriminate nu sunt despre războiul de acum 77 de ani, ci se referă la războiul de azi din Ucraina.

Ulterior, Partidul Socialiștilor (PSRM) a criticat decizia și declarațiile președintei Republicii Moldova Maia Sandu privind interzicerea simbolurilor războiului în Ucraina - literele V, Z și panglica Sfântului Gheorghe. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a calificat declarațiile șefei statului drept „agresive” și a avertizat că deciziile guvernării „pot împinge țara noastră spre un conflict armat, pe care cetățenii noștri nu-l doresc cu desăvârșire”.

La 14 aprilie 2022, Parlamentul a aprobat în lectură finală, cu voturile deputaților PAS, un amendament la Codul Contravențional privind interzicerea simbolurilor invaziei ruse în Ucraina. Deputata Olesea Stamate, raportoarea proiectului legislativ, a explicat că inițiativa propusă nu interzice utilizarea acestei panglici atunci când ea este parte a medaliilor. „Cei care au primit-o în semn de recunoștință pentru că au luptat în război, au apărat acest popor, și-au apărat patria, o vor putea purta in continuare”, a spus aceasta.

La 12 aprilie, deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Adrian Lebedinschi și Grigore Novac au depus o sesizare la Înalta Curte prin care au cerut controlul constituționalității amendamentelor la Codul contravențional, votat de Parlamentul Republicii Moldova la 7 aprilie 2022. Însă, sesizarea a fost declarată inadmisibilă de Înalta Curte.

Persoanele fizice care se vor abate de la această lege, riscă o amendă de până la 9.000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității până la 60 de ore, iar persoanele fizice - o amendă de până la 18.000 de lei.
Diana
publicat de:
Diana Severin
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media