Bașcana Găgăuziei și-a administrat doza booster contra COVID-19: „Singurul instrument eficient împotriva COVID-19 este vaccinarea în masă”

31 ianuarie 2022, 09:50 Sănătate 123
Irina Vlah, doza booster.  Sursa: Irina Vlah/Facebook

Guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah, a primit o doză de rapel (booster) de vaccin COVID-19. Imunizarea a avut loc la Centrul de Sănătate al municipiului Comrat.

Bașcana a ales vaccinul produs de Pfizer. În prezent, în instituțiile medicale din Găgăuzia sunt disponibile cinci tipuri de vaccinuri.

„Societatea noastră a acumulat oboseală din cauza restricțiilor sanitare actuale. Noi dorim să depășim cât mai curând pandemia și să revenim la viața normală. Singurul instrument eficient împotriva COVID-19 este vaccinarea în masă. Îndemn locuitorii din Găgăuzia și toți cetățenii din țara noastră să aibă încredere în recomandările specialiștilor și să fie vaccinați, iar concetățenii deja vaccinați, la recomandarea medicilor, să primească o doză de rapel", a spus Irina Vlah.


În Republica Moldova continuă administrarea dozelor booster de vaccin, care se aplică la un interval de cel puțin șase luni în cazul vaccinurilor cu schema primară de două doze și de cel puțin două luni pentru vaccinul Janssen/Johnson&Johnson.

Doza booster, în mod prioritar, este recomandată persoanelor, care prezintă un risc sporit de a dezvolta forme grave de boală și deces, inclusiv cele cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele cu boli cronice, precum și persoanele din anumite categorii profesionale – angajații din instituțiile medico-sanitare, personalul și beneficiarii din cadrul azilurilor și centrelor de plasament temporar sau de lungă durată, angajații structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, lucrătorii din domeniul de educație și din cadrul serviciilor sociale.

Potrivit ultimelor date publicate de Centrul de Control și Prevenție al Bolilor, eficacitatea vaccinurilor împotriva formelor severe provocate de varianta Delta a virusului Sars-Cov-2 rămâne înaltă. Totodată, au apărut primele date care stabilesc eficacitatea vaccinurilor de circa 70% împotriva variantei Omicron. Prin urmare, vaccinarea rămâne o componentă esențială pentru stoparea răspândirii virusului.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost administrate 163.278 doze booster.

Alina
publicat de:
Alina Frunza
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media