UPDATE 21:37. Roman Dudin, fostul șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei din regiunea Harkov, care a deținut această funcție până în mai 2022, a fost reținut sub acuzația de trădare, potrivit cotidianului ucrainean Pravda.
În data de 29 mai, președintele ucrainean Vladimir Zelenskiy l-a demis pe Roman Dudin pentru îndeplinirea neglijentă a atribuțiilor sale și a promis că ofițerii de poliție vor investiga cazul său.
Zelenskiy a declarat că l-a concediat pe Dudin „pentru că s-a preocupat în mod egoist doar de propriile interese, în loc să lucreze pentru a apăra orașul încă din primele zile ale războiului”.
UPDATE 19:49. Vladimir Putin, nu mai vrea să se vadă cu generalii săi. Președintele Rusiei a amânat întâlnirile de la Soci cu conducerea Ministerului Apărării după ce armata rusă din regiunea Harkov a suferit cea mai mare înfrângere de la începutul războiului, scrie The Moscow Times.
Într-o săptămână, Ucraina a reușit să recucerească 3.000 de kilometri pătrați, a declarat duminică comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeriy Zaluzhny. După ce a străpuns frontul, armata rusă a părăsit în câteva zile teritoriul pe care îl cucerise într-un interval de aproximativ trei luni cu prețul a mii de victime.
UPDATE 19:19. Într-un nou semn al contraofensivei ucrainene care se derulează în estul țării, imagini geolocalizate arată că unitățile ucrainene au traversat râul Siverskiy Donets pentru a prelua controlul asupra orașului Sviatohirsk din regiunea Donețk, relatează CNN. O imagine geolocalizată arată clădirea administrativă avariată din oraș, cu steagul ucrainean arborat deasupra intrării. Alte imagini arată soldați ucraineni pe străzile orașului.
UPDATE 18:44. Majoritatea rușilor (70 de procente) ”mai degrabă susțin” desfășurarea operațiunii militare speciale a Rusiei în Ucraina, în timp ce 18% ”mai degrabă nu o susțin”, arată datele unui sondaj VȚIOM, preluat de cotidianul Rossiiskaya Gazeta.
Începând din luna martie, procentul persoanelor care susțin operațiunea specială a scăzut de la 73% la 70%, dar această scădere se încadrează în ”marja de eroare statistică”, numărul celor care ”mai degrabă nu susțin” a rămas același.
În opinia rușilor, în cadrul operațiunii speciale, Rusia urmărește anumite obiective. 39% dintre repondenții la chestionari sunt de părere că acest obiectiv este apărarea Rusiei, dezarmarea Ucrainei și prevenirea desfășurării de baze militare NATO pe teritoriul ei. 20% dintre participanții la sondaj au indicat drept principal obiectiv aprărarea populației din Donbass. În timp ce 17% consideră că scopul operațiunii constă în schimbarea cursului politic al Ucrainei și dorința de a o curăța de naziști. Cel mai mic procent dintre intervievați – 7% – sunt convinși că obiectivul operațiunii speciale este de a ocupa Ucraina și de a o anexa la Rusia.
În același timp, 82% dintre ruși cred destul de puțin probabil că vor exista acțiuni de protest în orașele lor și localități, doar 12% apreciind acest lucru ca posibi
UPDATE 17:43. Deputații municipali din 18 din Moscova, Sankt Petersburg și Kolpino au emis luni o nouă declarație publică prin care cer demisia președintelui rus Vladimir Putin, a treia astfel de declarație în ultima săptămână, relatează site-ul media independent NV.ua.
Apelul a fost publicat de deputatul din Sankt Petersburg Ksenia Torstrem pe Twitter. În apel se spune că acțiunile lui Putin „dăunează viitorului Rusiei și cetățenilor săi”.
„Cerem demisia lui Vladimir Putin din funcția de președinte al Federației Ruse!” – se afirmă în textul apelului.
Aproape 20 de deputați au semnat apelul. Potrivit lui Thorström, „textul petiției este concis” și nu „discreditează” pe nimeni.
UPDATE 16:50. În timpul contraofensivei din sud, forțele armate ale Ucrainei au reușit să elibereze cel puțin cinci așezări și aproximativ 500 de kilometri pătrați de teritoriu, a declarat Natalia Gumeniuk, purtătoarea de cuvânt a Comandamentului „Sud”, transmite BBC.
Potrivit acesteia, se poate spune oficial că așezările Vysokopolie, Novovoznesenskoe, Belogorka, Sukhoi Stavki și Myrolyubovka au fost returnate sub controlul Ucrainei.
Mai devreme, un reprezentant al comandamentului a spus că armata rusă se afla în condiții dificile din cauza contraofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei și au fost însărcinate să-și părăsească pozițiile în orice fel.
Potrivit acesteia, armata rusă abandonează echipamentele de pe malul drept al Niprului și sunt evacuate pe malul stâng.
Din cauza retragerii grăbite, armata rusă este pregătită să negocieze cu forțele ucrainene, a adăugat ea.
În același timp, Ministerul rus al Apărării anunță noi succese ale trupelor sale în regiunea Herson.
Potrivit secretarului de presă al departamentului, Igor Konașenkov, forțele ucrainene au pierdut acolo sute de oameni, iar Forțele Aerospațiale Ruse „au lovit unitățile brigăzilor 63 mecanizate și 46 aeromobile ale inamicului în zonele așezărilor Kostromka și Belogorka din regiunea Herson cu lovituri de rachete de înaltă precizie”.
De asemenea, potrivit unui reprezentant al Ministerului rus al Apărării, în regiunea Nikolaev a fost distrus un depozit al Forțelor Armate ale Ucrainei cu 45 de mii de tone de muniție.
UPDATE 16:15. Cel puțin 1.000 de oameni au fost uciși în ultimele șase luni în luptele din Izium, un oraș din nord-estul Ucrainei, relatează Reuters.
Recuperarea Izium-ului reprezintă un regres major pentru Moscova.
„Izium a suferit foarte mult din cauza agresiunii ruse”, a declarat Maxm Strelnikov, membru al consiliului municipal, într-o conferință de presă. El a spus că 80% din infrastructura orașului, inclusiv sistemul de încălzire centrală, a fost distrusă.
„Conform informațiilor pe care le avem, cel puțin 1.000 de locuitori au murit, din păcate, în urma luptelor, dar credem că un număr și mai mare de persoane au avut de suferit din cauza faptului că nu au putut primi ajutorul medical necesar, deoarece rușii au distrus toate instituțiile medicale din Izium, în martie”, a spus el.
El nu a precizat o sursă pentru informații, iar Reuters și The Guardian nu au putut confirma imediat bilanțul estimat. Rusia neagă că a vizat civili.
Doar aproximativ 10.000 de oameni au rămas în Izium, aproximativ o cincime din populația dinainte de război a orașului, a spus Strelnikov.
Izium a fost unul dintre cele peste 20 de orașe și sate pe care statul major al Ucrainei a declarat că forțele sale le-au recucerit în ultimele zile, ca parte a unei contraofensive care a forțat forțele ruse să-și abandoneze pozițiile și să lase în urmă stocuri uriașe de muniție și echipament.
Ministerul Apărării al Marii Britanii a declarat că Rusia a ordonat probabil forțelor sale să se retragă din toată regiunea Harkiv la vest de râul Oskil, abandonând principala rută de aprovizionare care a susținut operațiunile Rusiei în est.
UPDATE 14:58. Detalii despre bombardarea de astăzi a Harkivului de către trupele ruse: Potrivit șefului regiunii Harkiv, Oleg Sinegubov, actualmente se știe despre un mort, iar alte patru persoane au fost rănite.
„Situația de ieri seară se repetă. Din cauza bombardamentelor, obiectivele de infrastrucutiră sunt inactive, nu este curent electric în Harkiv și a fost întreruptă alimentarea cu apă”, a spus primarul Igor Terehov.
Se mai relatează și despre suspendarea metroului din Harkiv.
Inginerii energetici, salvatorii și utilitățile publice lucrează pentru a elimina consecințele bombardării. Potrivit lui Sinegubov, două districte din Harkiv - Osnovyansky și Kiev - au fost bombardate.
UPDATE 14:13. Șeful Harkiv-ului, Igor Terehov, raportează că orașul este acum bombardat masiv, scrie BBC.
„Atacuri în Harkiv. Masiv. Sunt bombardamente în centrul orașului, în districtele Osnovyansky și Kiev", a scris Terehov pe canalul său Telegram.
Informații despre distrugeri și victime încă se precizează.
UPDATE 13:19. Guvernele occidentale își mobilizează producătorii de arme pentru a crește producția și a reumple stocurile puternic diminuate de furnizarea armamentului Ucrainei , pentru a o ajuta să respingă forţele ruse, scrie agenția de presă franceză AFP.
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat săptămâna trecută organizarea unei reuniuni speciale a directorilor pentru armament din țările aliate pentru apărarea Ucrainei, care numără aproape 50 de ţări, pentru a face planuri pe termen lung pentru aprovizionarea Ucrainei și reconstruirea propriilor rezerve de arme.
„Ei vor discuta despre modul în care industriile noastre de apărare vor putea echipa mai bine viitoarele forţe armate ale Ucrainei”, a declarat el presei la finalul celei de-a cincea reuniuni a grupului de contact care a avut loc la baza americană Ramstein din Germania.
Vineri, directorul de armament al Pentagonului, Bill LaPlante, a precizat că reuniunea, prima de acest fel, va avea loc la 28 septembrie la Bruxelles.
Obiectivul este „de a vedea cum putem coopera în continuare pentru a accelera producţia de capacităţi cheie, pentru a rezolva probleme ale lanţului de aprovizionare şi pentru a creşte interoperabilitatea şi interconexiunea sistemelor noastre”, a precizat el într-o conferinţă de presă la Washington.
Ţările din NATO nu au aceleaşi armamente, dar sunt toate compatibile: muniţiile fabricate într-o ţară pot fi folosite de un sistem produs de o altă ţară.
UPDATE 12:40. Şeful adjunct al administraţiei Nova Kahovka controlată de ruşi, Vladimir Gura, a apărut la postul rusesc „Pervîi Kanal” unde a spus că atentatul asupra sa fost organizat de FSB, transmite BBC.
Pe 6 august, presa de stat rusă a raportat moartea lui Gura calificând-o drept tentativă de asasinat.
„La începutul lunii august, m-au abordat și mi-au spus că se pregătește asasinarea mea, mi-au prezentat ă înregistrare în care se spunea că vor să mă omoare”, a spus Gura.
Pe 6 august, administrația de ocupație a regiunii Herson a anunțat moartea lui Gura ca urmare a unei tentative de asasinat. A fost publicat și un filmuleț, care ar fi filmat în casa lui cu urme de sânge în cameră.
UPDATE 12:15. Decizia privind suspendarea integrală a acordului de facilitare a eliberării vizelor cu Rusia a intrat în vigoare de astăzi, 12 septembrie.
Decizia prevede creșterea taxei pentru cererea de viză de la 35 euro la 80 euro, la necesitatea de a prezenta documente justificative suplimentare, la creșterea timpului de prelucrare a cererilor de viză și la norme mai restrictive pentru eliberarea vizelor cu intrări multiple.
„Un acord de facilitare a eliberării vizelor permite un acces privilegiat în UE pentru cetățenii partenerilor de încredere cu care împărtășim valori comune. Prin războiul său de agresiune neprovocat și nejustificat, inclusiv atacurile sale fără discriminare împotriva civililor, Rusia a subminat această încredere și a încălcat valorile fundamentale ale comunității noastre internaționale. Decizia de astăzi este o consecință directă a acțiunilor Rusiei și o dovadă suplimentară a angajamentului nostru ferm față de Ucraina și poporul ucrainean”, susține Vít Rakušan, ministrul ceh de interne.
Acordul de facilitare a eliberării vizelor dintre UE și Rusia a intrat în vigoare la 1 iunie 2007. Scopul său a fost de a facilita eliberarea vizelor de scurtă ședere (nu mai mult de 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile) pe bază de reciprocitate.
UPDATE 12:00. Armata rusă își concentrează eforturile pentru a stabili controlul asupra regiunii Donețk, a deține teritoriile ocupate și a perturba ofensiva trupelor ucrainene, informează Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
„Inamicul continuă să tragă asupra pozițiilor noastre, efectuează recunoașteri aeriene și încearcă să ia măsuri pentru a restabili poziția pierdută”, a spus Statul Major.
După ofensiva de succes a Forțelor Armate ale Ucrainei, armata rusă a suferit pierderi semnificative de forță de muncă.
„A 810-a Brigădă Marină Separată (situată la Sevastopol) și-a pierdut aproape 85% din personal. Restul militarilor au o stare morală și psihologică extrem de scăzută, refuză masiv să se întoarcă în zona de război", spune comandamentul ucrainean.
În ultima zi, armata ucraineană a reușit să alunge forțele ruse din peste 20 de așezări. Acum există un proces de stabilire a controlului deplin, precum și „măsuri de stabilizare”, spune comandamentul.
UPDATE 11:18. Armata rusă părăsește în grabă locurile de desfășurare în regiunea Luhansk, mergând în regiune sau pe teritoriul Rusiei, a declarat șeful regiunii Serghei Gaidai.
Potrivit acestuia, evacuarea pripită se datorează contraofensivei Forțelor Armate ale Ucrainei.
„În regiunea Luhansk, armata rusă împreună cu familiile lor au plecat din Svatovo, au rămas doar soldații așa-numitei „miliții populare” din rândul locuitorilor locali. Autoritățile de ocupare confirmă informațiile despre mișcarea armatei și a colaboratorilor. Mai mult, unii tranzitează pe teritoriul Rusiei”, a scris Gaidai pe canalul tău de Telegram.
Evacuarea este neorganizată, toată lumea se evacuează independent, spune Gaidai.
Cuvintele sale sunt confirmate indirect în declarația departamentului de frontieră al FSB al Rusiei, care a raportat că peste 17 mii de rezidenți ai teritoriilor deținute de DNR și LNR au trecut granița într-o zi. De la începutul săptămânii trecute, 116.000 de oameni au intrat în Rusia.
UPDATE 10:50. În urma bombardării nocturne de către ruși a unei clădiri rezidențiale din cartierul Novobavarsky din Harkiv, o persoană a fost ucisă, două au fost rănite. Acest lucru a fost anunțat de primarul din Harkiv, Igor Terehov.
„Casa în sine este parțial distrusă”, a scris el pe canalul său Telegram.
Șeful administrației regionale Harkiv, Oleg Sinegubov, a adăugat la rândul său că aceasta este o clădire rezidențială cu cinci etaje.
„În acea noapte, în jurul miezului nopții, inamicul a lansat o lovitură cu rachete, anterior de la sistemul de apărare antiaeriană S-300, asupra cartierului Novobavarsky din Harkiv. O clădire rezidențială cu cinci etaje a fost parțial distrusă”, a spus el.
UPDATE 10:35. Rusia a intensificat prezența navelor de asalt amfibie și continuă să dețină acolo port-rachete Kalibr, potrivit comandamentului operațional „Sud” al Forțelor Armate ale Ucrainei.
Potrivit comandamentului, în apropierea coastei de sud a Crimeei, la îndemâna rachetelor ucrainene, 14 nave de război ale flotei ruse își continuă șederea, inclusiv patru portavioane de rachete de suprafață echipate cu 26 de rachete Kalibr.
„Deodată, prezența a patru nave mari de aterizare a devenit mai activă”, a spus comanda într-un comunicat.
Cu toate acestea, din cauza unei furtuni din Marea Neagră, forța de debarcare nu își va putea îndeplini sarcinile, asigură comandamentul.
În același timp, se observă că vremea rea de pe mare poate provoca detonarea minelor marine. „Pericolul subminării în apele de coastă și în unele părți ale coastei rămâne relevant”, se arată în raport.
UPDATE 10:19. Forțele ucrainene anunță despre pierderile ruse din prima zi a invaziei și până în prezent:
personal - au fost lichidate circa 52.950 (+300) persoane;
tancuri ‒ 2168 (+14);
vehicule blindate de luptă / APV ‒ 4640 (+23);
sisteme de artilerie – 1.269 (+6);
RSZV / MLRS – 311 (+0);
sisteme de război antiaeriene ‒ 162 (+0);
aeronave – 243 (+1);
elicoptere – 213 (+0);
Nivel operațional-tactic UAV – 903 (+1);
rachete de croazieră ‒ 216 (+0);
nave de război / bărci ‒ 15 (+0);
vehicule și rezervoare de combustibil – 3.463 (+18);
echipament special ‒ 117 (+0).
UPDATE 09:40. Trupele ucrainene au provocat o înfrângere majoră Rusiei, recucerind aproape întreaga regiune Harkiv într-o contraofensivă rapidă, scriu experții de la Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW) într-un nou raport. Acest succes a fost rezultatul unei campanii care a presupus utilizarea maximă a sistemelor de arme occidentale.
O discuție îndelungată și apoi anunțul de către Kiev a unei operațiuni de contraofensivă care vizează regiunea Herson au distras trupele ruse de la sectoarele în care forțele ucrainene au efectuat atacuri decisive în ultimele zile.
Forțele armate ucrainene au folosit HIMARS și alte sisteme occidentale pentru a ataca liniile terestre rusești în regiunile Harkiv și Herson, pregătind scena pentru succesul operațiunii.
Autoritățile ucrainene au discutat sfidător asupra grevelor din sud, inducându-i cu succes pe ruși cu privire la intențiile lor în regiunea Harkiv.
Actuala contraofensivă nu va pune capăt războiului, spun experții ISW. Campania din nord-estul Ucrainei se va încheia în cele din urmă, permițând trupelor ruse să reconstruiască o linie defensivă stabilă și poate chiar să lanseze contraatacuri locale.
Ucraina va trebui să demareze noi operațiuni de contraofensivă pentru a finaliza eliberarea teritoriului ocupat de Rusia, în acest sens, războiul este probabil să se prelungească până în 2023.
Ucraina a întors valul războiului în favoarea ei. Kievul va dicta probabil din ce în ce mai mult locația și natura principalelor ostilități, iar Rusia va răspunde din ce în ce mai inadecvat la presiunea fizică și psihologică în creștere din partea Ucrainei, concluzionează experții.
UPDATE 09:05. Din cauza ofensivei ucrainene, Rusia și-a retras trupele din toată regiunea ocupată Harkiv, la vest de râul Oskol, lăsând doar zone izolate de rezistență în acest sector, potrivit unui raport al serviciilor secrete militare britanice.
În sud, în apropiere de Herson, Rusia se luptă să mute rezervele peste râul Nipru spre primele linii.
Podul de pontoane, pe care partea rusă a început să-l construiască în urmă cu mai bine de două săptămâni, rămâne neterminat.
Artileria ucraineană cu rază lungă lovește punctele de trecere a Niprului atât de des încât Rusia nu poate repara podurile rutiere avariate.
Succesele trupelor ucrainene au consecințe grave asupra întregii operațiuni rusești. Majoritatea forțelor ruse din Ucraina sunt probabil forțate să acorde prioritate organizării urgente a apărării.
Încrederea deja scăzută a trupelor în conducerea militară de vârf a Rusiei este probabil să se înrăutățească și mai mult, potrivit informațiilor britanice.
UPDATE 08:35. Preşedintele Xi Jinping va părăsi China în această săptămână pentru prima dată în mai bine de doi ani pentru un turneu în Asia Centrală în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Reuters.
UPDATE 08:11. Rusia nu refuză negocieri cu Ucraina, dar cu cât Kievul le va amâna mai mult, cu cât mai complicată va fi posibilitatea ajungerii la un acord cu Moscova, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la postul de televiziune Rusia-1, într-un interviu pentru emisiunea „Moscova. Kremlin. Putin”, potrivit agenției de stat ruse TASS.
Serghei Lavrov a amintit că poziția Rusiei a fost precizată de președintele Vladimir Putin la o întâlnire cu conducerea Dumei de Stat. „Adresându-se participanților, președintele a spus despre „istoria” Ucrainei că noi nu refuzăm negocieri, dar cei care le refuză trebuie să înțeleagă că, cu cât amână mai mult acest proces, cu atât mai dificil le va fi să negocieze cu noi”, a subliniat Lavrov, citat de agenția TASS.
UPDATE 07:35. Preşedintele ucrainean Vladimir Zelenskiy a declarat duminică seara că armata sa a preluat controlul în oraşul strategic Izium, estul Ucrainei, unde Kievul a lansat o contraofensivă care a rupt liniile ruseşti.
În discursul său zilnic din cea de-a 200-a zi a conflictului, preşedintele Zelenskiy le-a mulţumit militarilor ucraineni care „au eliberat sute de oraşe şi sate ale noastre (...) dintre care cele mai recente sunt Balaklia, Izium şi Kupiansk”.
