MOLD-STREET/ Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața țigărilor se retrage din Moldova

9 septembrie 2022, 20:13 Societate 577
British Amrican Tobacco.  Sursa: theguardian.com

British American Tobacco (BAT), una dintre cele mai mari companii din lume din industria tutunului a decis să oprească activitatea sa comercială în Republica Moldova începând cu luna ianuarie 2023, după douăzeci și unu de ani de prezență în această țară, transmite Mold-street.

Astfel compania lichidează compania locală British American Tobacco Moldova, iar anterior a redus capitalul acesteia.

„Decizia a fost luată ca urmare a unui proces inițiat în anul 2020 de revizuire de către companie a activităților sale comerciale la nivel global și a unei evaluări a fezabilității comerciale pe termen lung”, potrivit unui comunicat oficial al BAT.

Compania anunță că BAT Moldova are șaptesprezece angajați și cu fiecare dintre ei au fost inițiate discuții cu privire la pașii care vor urma.

„BAT își menține angajamentul de a-i sprijini pe parcursul procesului în modul cel mai responsabil, în deplină conformitate cu legislația locală de muncă și cu politicile interne”, susține compania.

„Ca orice companie globală, BAT își evaluează continuu operațiunile din întreaga lume în vederea atingerii obiectivului său strategic de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™, prin simplificarea afacerii, asigurarea performanței noilor categorii de produse și generarea de valoare adăugată din produsele tradiționale”, se mai menționează în comunicatul BAT.

De notat că BAT nu spune nimic despre faptul dacă își menține distribuția produselor sale pe piața Moldovei. Astfel compania Le Bridge (cel mai mare jucător pe piața duty free și de distribuție din Moldova) este distribuitor exclusiv al produselor din tutun BAT (Kent, Vogue, Pall Mall, Lucky Strike, Viceroy)

Datele publice arată că subsidiara British American Tobacco Moldova a fost unul dintre cei mai mari contribuabili din Moldova și a avut afaceri profitabile pe piața locală. Este adevărat că veniturile acesteia sunt în scădere abruptă: de la 737 milioane lei în 2017 la 422 milioane lei în 2021.

Profitul BAT Moldova a evoluat de la cifra maximă de 62 milioane lei în 2019 la 23 milioane în 2020 și 37,8 milioane lei în 2021.

Anatol
publicat de:
Anatol Cibotari
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media