Rusia a eliberat-o pe baschetbalista americancă Brittney Griner într-un schimb de deţinuţi cu SUA, cu traficantul rus de armament Viktor But

8 decembrie 2022, 16:35 Externe 151
Viktor But/Brittney Griner.  Sursa: Sky News

Ministerul rus de Externe (MID) a anunțat că a eliberat-o pe vedeta americană de baschet Brittney Griner pentru a-l primi pe cetățeanul rus Viktor But, un traficant de arme condamnat în SUA, într-un schimb de prizonieri. Schimbul dintre Victor But și Griner a avut loc joi pe aeroportul din Abu Dhabi, a precizat MID într-un comunicat.

„Ca urmare a eforturilor depuse, s-a ajuns la un acord cu partea americană asupra organizării schimbului lui Viktor But cu cetățeana americană Brittney Griner. Cetăţeanul rus a fost returnat în patria sa”, a declarat departamentul diplomatic de la Moscova.

Ministerul rus de Externe a precizat că procedura de schimb a unui cetățean rus cu un cetățean american care executa pedepse în instituțiile penitenciare din Statele Unite, respectiv Federația Rusă, „a fost finalizată cu succes, joi, pe aeroportul Abu Dhabi”.

Ministerul rus de Externe a subliniat că „Washingtonul a refuzat categoric să aibă un dialog privind includerea unui rus în schema de schimb”.

„Cu toate acestea, Federația Rusă a continuat să lucreze activ pentru salvarea compatriotului nostru”, a declarat departamentul diplomatic, adăugând că Moscova a negociat cu Washingtonul pentru eliberarea lui But „de mult timp”.

Președintele american Joe Biden a anunțat că Griner, deținută în Rusia din februarie, este acum „în siguranță" și „în drum" spre Statele Unite.

„În urmă cu câteva momente am vorbit cu Brittney Griner. Ea este în siguranță. Ea este într-un avion. Ea este în drum spre SUA”, a scris președintele american pe Twitter.

Griner a fost reţinută pe un aeroport, la Moscova, în februarie, acuzată de faptul că avea ulei de canabis asupra sa, iar în octombrie a fost încarcerată într-o colonie penitenciară.

Supranumit atât „negustorul de moarte" cât și „spărgătorul de sancțiuni" pentru abilitatea sa de a ocoli embargourile privind negoțul cu armament, Viktor But a fost unul dintre cei mai căutați oameni din lume înainte de arestarea sa în 2008 pentru mai multe acuzații legate de trafic de arme, notează News.ro.

Timp de aproape două decenii, But a fost unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de arme din lume, vânzând armament unor țări corupte, grupuri de rebeli și căpetenii războinice din Africa, Asia și America de Sud.

Americanca Griner risca să stea nouă ani după gratii în Rusia după ce a fost condamnată pentru acuzații de trafic de droguri. La proces, Griner - care a jucat baschet pentru o echipă rusă în intersezonul din SUA - a declarat că a folosit canabis pentru a se vindeca de accidentările sportive, dar că nu a vrut să încalce legea.

But a fost judecat pentru acuzațiile legate de FARC, pe care le-a negat, iar în 2012 a fost declarat vinovat și condamnat de un tribunal din Manhattan la 25 de ani de închisoare, pedeapsa minimă posibilă. De atunci, statul rus a tot încercat să îl recupereze.

Pentru SUA și Rusia, țări care au acum cele mai tensionate relații de după Criza rachetelor cubaneze din 1962, operațiunea de joi marchează unul dintre cele mai extraordinare schimburi de prizonieri din istoria lor.

Schimbul nu a inclus un alt nume foarte vehiculat în acest sens. Fostul pușcaș marin american Paul Whelan se află în continuare în custodia Rusiei, a declarat joi avocatul său, adăugând că dialogul privind un posibil schimb de prizonieri continuă, a relatat agenția de presă Interfax.

Whelan a fost condamnat în 2020 pentru spionaj și condamnată la 16 ani într-o închisoare de maximă securitate.

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Vorbim pe față, nu? Ne pasă de fața ta, în măsura în care nu dorim să-ți pice (fața, decât de la chestii pozitive). Și așa cum prea multă față nu strică, atunci când vorbim de Facebook, te invităm să ne urmărești și pe pagina noastră de Facebook, pentru a rămâne cu fața curată, știi?
 

Discuțiile Replica Media