Imaginile înregistrate de camerele de supraveghere arată cinci soldați ruși care încearcă să intre pe teritoriul companiei auto, trăgând în lacăte și spărgând geamuri. La un moment dat, doi bărbați se apropie de ei cu mâinile ridicate: proprietarul salonului și un agent de pază. Militarii îi percheziționează, după un scurt dialog bărbații pleacă.
În acel moment, doi soldați se întorc și îi împușcă în spate. Pliats, rănit la picior, a reușit să ajungă la postul de securitate și să cheme ajutor, însă nu a supraviețuit, pierduse prea mult sânge.
Jurnaliștii de la CNN notează că ambii civili au murit după ce au fost împușcați în spate cu sânge rece, o crimă care contravine regulilor războiului ce interzic țintirea civililor.
Procuratura generală a Ucrainei a declarat pentru CNN că omprul celor doi bărbați sunt investigate ca crime de război. Postul de televiziune a solicitat un comentariu de la Ministerul rus al Apărării. Cu toate acestea, departamentul nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor.
Familia primului bărbat ucis a cerut ca acesta să nu fie numit în timp ce al doilea se numea Leonid Oleksiovici Pliats. Iulia, fiica lui Pliats, le-a spus celor de la CNN că nu are tăria de a se uita la înregistrarea video dar că o ține pentru a le o arăta într-o zi copiilor ei ca aceștia să vadă cât de brutali au fost soldații ruși invadatori.
„Sunt călăi”, le-a spus ea celor de la CNN. „Este îngrozitor fiindcă tatăl meu era civil, avea 68 de ani, un bărbat pașnic neînarmat”, a subliniat aceasta.
Imaginile au fost surprinse de o cameră de luat vederi pe 16 martie în apropierea Kievului în perioada în care forțele rusești încă încercau să avanseze în direcția capitalei ucrainene. Ministerul Apărării de la Moscova anunța două săptămâni mai târziu „reducerea drastică” a operațiunilor sale în regiune.
