VIDEO/ Ședința Parlamentului: Moțiunea simplă împotriva ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, nu a trecut

16 iunie 2022, 11:20 Politică 148
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, la Parlament. 16 iunie 2022..  Sursa: captură video/Privesc.eu

Parlamentul Republicii Moldova s-a convocat joi, 16 iunie, în ședință plenară. Astăzi vor fi discutate în lectură finală mai multe proiecte, printre care ratificarea Acordului de grant cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, a Acordului de finanțare cu Asociația Internațională de Dezvoltare, dar și aprobarea Acordului de grant cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței tehnice.

În ședința plenară de astăzi va fi dezbătută moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

UPDATE 18.20. Parlamentul a aprobat modificări legislative pentru reglementarea șederii în Republica Moldova a reprezentanților FRONTEX pe perioada operațiunilor comune. Proiectul de modificare a unor acte normative a fost aprobat de Legislativ în lectură finală.


UPDATE 18.05. Parlamentul a susținut inițiativa legislativă de facilitare a accesului la obiectivele și evenimentele culturale și de creștere a compensațiilor la serviciile de transport pentru persoanele cu dizabilități. Proiectul a fost elaborat de deputata Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Maria Pancu, Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, în vederea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.

Astfel, statul va subvenționa parțial Asociațiile Obștești ”Asociaţia Nevăzătorilor din Moldova” şi ”Casa Republicană de Cultură a Surzilor din Moldova” în contextul facilitării accesului la obiectivele și manifestările culturale.


UPDATE 17.50. Deputații au aprobat proiectul de hotărâre privind încetarea calității de membru al Comisiei Electorale Centrale al lui Alexandru Musteața.

Alexandru Musteața și-a depus cererea de demisie, după ce, săptămâna trecută, a fost numit de Parlament în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate.


UPDATE 17.45. Parlamentul modifică legislația pentru a face posibilă punerea în practică a mecanismului de confiscare extinsă a averilor acumulate prin acte de corupție. Deputații au votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului penal, inițiativă legislativă a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.


UPDATE 17.30. Moțiunea simplă împotriva ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, nu a trecut


UPDATE 16:55. Deputatul BCS, Radu Mudreac, a acuzat ministrul Viorel Gherciu de eșec în gestionarea domeniului Agriculturii și Industriei Alimentare și a cerut demisia acestuia. „Nici omenește, nici prietenește, nici politic nici moral nu aveți dreptul să fiți ministru. Ar fi frumos să faceți un gest și să eliberați agricultorii, poate vine cineva cu idei mai bune. ”


UPDATE 14:57. Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare - ministrul Viorel Gherciu este prezent în fața deputaților și prezintă Raportul aferent politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare realizate pe segmentele din gestiunea instituției.

Proiectul a fost criticat dur de opoziție.


UPDATE 14:55. Deputații au revenit în plen.


UPDATE 13:51. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat o pauză până la ora 14:50.


UPDATE 13:51. Parlamentul a aprobat Raportul Avocatului Poporului cu 79 de voturi.


UPDATE 13:41. Grigore Novac a venit la tribună pentru a prezenta proiectul de hotărâre cu privire la Raportul Avocatului Poporului despre respectarea drepturilor și libertăților Omului în R. Moldova în anul 2021.

Președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac, a relatat că, pe platforma comisiei, cu regularitate au loc prezentări de rapoarte tematice ale Avocatului poporului, în urma cărora sunt adoptate decizii și recomandări către Guvern și alte instituții care sunt parte a procesului de protecție a drepturilor omului, în special, a drepturilor copilului.


UPDATE 10:15. Deputații examinează este cel cu privire la Raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2021. Informațiile au fost prezentate de către Avocatul Poporului, Ceslav Panico, și de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu.

Potrivit informațiilor, în anul 2021, instituția a recepționat 1081 de cereri. Autorii fac referire la încălcarea drepturilor omului, în special dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață, integritate fizică și psihică, dreptul la ocrotirea sănătății, dreptul la libertatea individuală sau dreptul la asistență și protecție socială.


UPDATE 10:12. Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Elena Bodnarenco, a cerut completarea ordinii de zi cu audierea conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare în Eenergetică cu privire la rezultatele controalelor inopinate la mai multe stații PECO.

„De la mai multe stații PECO lipseau unele tipuri de carburanți, în special motorină. Cunoaștem că ANRE a făcut controale la aceste stații PECO. Vrem să cunoaștem rezultatele acestor controale, în contextul începerii sezonului de recoltare a cerealelor”.

Inițiativa a fost respinsă. Doar 24 de deputați au votat „pentru”.


UPDATE 10:03. Ședința ședința a început cu prezența a 94 de deputați.


Urmăriți ședința plenară live:

Anastasia
publicat de:
Anastasia Harea
Nu da pasărea din mână pe știrile false de pe gard! Urmărește-ne și pe Twitter pentru articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media