Ex-ministrul de Interne pe timpul guvernării democrate Alexandru Jizdan, bănuit de fals în declarații și îmbogățire ilicită, urmare a audierii acestuia și desfășurării perchezițiilor

30 iunie 2022, 14:44 Justiție 153
Alexandru Jizdan.  Sursa: Replica Media

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) i-a atribuit fostului ministru de Interne pe timpul guvernării democrate, Alexandru Jizdan, statutul de bănuit în două cauze penale – fals în declarații și îmbogățire ilicită.

Audierea fostului șef al MAI de către procurorii PCCOCS a avut loc în ziua de joi, 30 iunie curent, în prezența apărătorului acestuia și cu asigurarea altor drepturi procedurale.

„Atribuirea statului de bănuit a fost precedată de desfășurarea perchezițiilor pe dosar, în cinci locații din municipiul Chișinău și din republică. Acestea au fost efectuate sub conducerea procuraturii specializate și cu sprijinul Serviciului de Informații și Securitate, iar în scopul consolidării probatoriului oamenii legii au depistat și au ridicat pentru cercetări un șir de documente relevante și un dispozitiv de stocare a informației. Acestea au fost supuse examinării, în prezența bănuitului și a apărătorului acestuia”, anunță Procuratura Generală.

Organul de urmărire penală precizează că investigațiile continuă, iar procurorii PCCOCS vor decide asupra necesității formulării învinuirii și atribuirea altui statut pentru bănuit, timp în care acesta se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Amintim că în dimineața zilei de miercuri, 29 iunie, angajații PCCOCS și SIS au descins cu percheziții la fostul șef al MAI, Alexandru Jizdan.

Ex-ministrul a venit cu o reacție în care a declarat că acțiunile au loc în baza unui dosar inițiat la data de 2 iunie 2022, cu privire la o pretinsă îmbogățire ilicită și fals în acte. El a spus că a fost cooperant toată această perioadă cu oamenii legii, dar unii „factori de decizie” au insistat totuși să fie dispuse acțiuni „mai cu impact” în acest sens”.

Jizdan a spus că va fi receptiv „și de acum înainte, oferind celor care investighează acest caz toate informațiile necesare”, astfel încât să se ajungă la o „finalitate generată de acțiuni legale și transparente în acest proces”.

Procurorul general interimar Dumitru Robu a declarat că perchezițiile efectuate miercuri au avut loc în cadrul a două cauze penale - dosarul Direcției 5 și o altă cauză penală pornită pentru îmbogățire ilicită, „la care anterior a fost adoptată o soluție de clasare printr-o procedură viciată”.
Prezumţia de nevinovăţie este un principiu fundamental, garantat de Constituţia Republicii Moldova, care prevede că „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”.(Constituţia Republicii Moldova, art.21)
Alina
publicat de:
„Adevăratele modele de stil: înjurătura, telegrama şi epitaful.” (Emil Cioran). Noi tot suntem stilați, într-o manieră pur civilizată, asfel ne poți citi și pe Telegram, unde instant publicăm articole exclusive, știri și informații de ultimă oră.
 

Discuțiile Replica Media